Externe

thumbs

Vladimir Putin: Rusia nu ameninta pe nimeni, doreste relatii bune cu SUA/ Liderul de la Kremlin vrea ca UE sa faca pasi pentru refacerea relatiilor cu Rusia

20.02.2019, 14:27 Sursa: mediafax.ro

"Rusia doreste relatii de prietenie si egalitate cu Statele Unite. Rusia nu ameninta pe nimeni, toate masurile pe care le vom lua in ceea ce priveste securitatea sunt de retorsiune, ceea ce le face defensive", a anuntat Putin.

Presedintele rus a criticat politica Statelor Unite in ceea ce priveste Rusia, catalogandu-le drepte "departe de a fi prietenoase".

"Interesele legitime ale Rusiei sunt ignorate, exista mereu campanii anti-Rusia, se introduc din ce in ce mai multe sanctiuni pentru care nu oferim un motiv si care sunt nelegitime din punct de vedere al legislatiei internationale", a adaugat Putin.

"Asadar, Rusia este considerata cea mai mare amenintare pentru Statele Unite. Voi spune direct: acest lucru nu este adevarat", a declarat presedintele.

Presedintele rus vrea ca UE sa faca pasi reali pentru refacerea relatiilor cu Rusia

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat miercuri in discursul privind Starea Natiunii ca spera ca Uniunea Europeana sa faca pasi reali in revenirea la relatii politice si economice normale cu Rusia, relateaza agentia TASS.

"Speram ca Uniunea Europeana, liderii statelor europene vor face eventual pasi reali pentru revenirea la relatii politice si economice normale cu Rusia. Cetatenii acestor tari sunt interesati de aceasta cooperare, inclusiv companiile mari, mijlocii si mici si "in general afacerile" din tarile UE", a declarat Putin in mesajul sau anual adresat Adunarii Federale.

"Acest lucru, cu siguranta, va satisface interesele noastre comune", a adaugat Putin.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare