Politic-Social

thumbs

Monitorul Apararii | O grupare navala a NATO este prezenta in Marea Neagra pentru un exercitiu de neutralizare a amenintarilor subacvatice

20.02.2019, 15:35 Sursa: mediafax.ro

Fortele Navale romane vor gazdui in perioada 01-08 martie exercitiul "Poseidon 2019" care are ca scop cresterea interoperabilitatii navelor NATO in misiuni de neutralizare a amenintarilor subacvatice. La exercitiu participa nave militare din trei tari riverane Marii Negre si nave militare din alte state NATO.

Din gruparea navala SNMCMG-2 mai fac parte nave militare din Bulgaria (vanatorul de mine BGS Tsibar), Germania (nava de realimentare FGS Werra) si Turcia (dragorul de mine TCG Akcakoca).

Dragorul maritim "Lt. Lupu Dinescu" a plecat duminica, 17 februarie, din portul militar Constanta, pentru a se integra in SNMCMG-2, care desfasoara actiuni specifice in Marea Neagra, pentru asigurarea securitatii colective a NATO pe flancul estic.

Gruparea navala va vizita Varna (Bulgaria) in perioada 22-25 februarie, inainte de a se indrepta spre portul Constanta.

De la anexarea Crimeii in 2014, NATO si-a sporit prezenta in Marea Neagra. Prezenta gruparilor maritime ale NATO in Marea Neagra a crescut in 2018 la un total de 120 de zile (in trei etape), in comparatie cu 80 de zile (in doua etape) in 2017.

SNMCMG-2 este una dintre cele patru grupari navale permanente ale NATO, care reprezinta forte maritime multinationale integrate, alcatuite din nave din tari aliate sub comanda continua a NATO pentru a indeplini o gama larga de misiuni, cum ar fi: desfasurarea de exercitii militare, prezenta de descurajare si, nu in ultimul rand, desfasurarea de misiuni operationale.

Activitatile gruparilor navale permanente ale NATO demonstreaza hotararea Aliantei de a promova solidaritatea si de a consolida relatiile intre statele membre si natiunile partenere.

Concomitent cu intrarea SNMCMG-2, in Marea Neagra a intrat si distrugatorul american USS Donald Cook. Distrugatorul va face o escala in portul ucrainean Odessa pentru pregatirea exercitiului Sea Breeze 2019. Un grup de nave din cadrul Flotei Ruse din Marea Neagra, intre care corveta Orehovo-Zuevo si nava de cercetare Ivan Hurs, a inceput marti o misiune de supraveghere a distrugatorului american USS Donald Cook.

(Citeste continuarea pe monitorulapararii.ro )

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare