Cultura si divertisment

thumbs

Pariuri pentru numele viitorului copil al printului Harry: Alegerea facuta de 80% dintre cei care pariaza

15.04.2019, 14:25 Sursa: mediafax.ro

Speculatiile privind sexul si numele viitorului bebelus au aparut inca de cand reprezentantii palatului Kensington, resedinta ducilor de Sussex, au anuntat ca Meghan este insarcinata.

Pariurile privind sexul bebelusilor regali constituie deja o traditie pentru britanici.

Numarul de oameni care sunt convinsi ca primul copil al ducilor de Sussex va fi o fata a crescut atat de mult, incat casa William Hill a decis sa blocheze pariurile privind sexul viitorului bebelus.

"Credem ca secretul a fost descoperit", a spus purtatorul de cuvant al casei, Rupert Adams. "Este posibil ca cineva sa fi vazut ecografia sau ca altcineva sa fi auzit niste zvonuri", a continuat acesta. Adams a recunoscut ca exista posibilitatea ca aceasta crestere sa nu aiba o baza reala, insa a adaugat ca exista probabilitatea ca informatia sa fie adevarata, daca sunt luate in calcul tendintele de comportament ale celor care pariaza.

Numele care are cele mai multe sanse este Diana, cu o cota de 4/1 la casa de pariuri William Hill. Alte nume favorite sunt Victoria, Alice, Grace si Elizabeth, in timp ce numele de baieti cu cea mai mare popularitate sunt Albert, Arthur si James.

"Un numar ridicol dintre cei care pariaza - 80% - se pronunta in favoarea numelui Diana", a afirmat Adams. Acesta a spus ca nu crede ca ducele Harry de Sussex va alege un nume care sa ii aminteasca direct de moartea mamei sale, dar a adaugat ca exista sanse sa fie un nume secundar.

Carolyn Harris, un istoric al familiei regale si profesor la Universitatea din Toronto, Canada, este de acord ca Diana ar putea fi unul dintre nume. Afirmatia este bazata pe faptul ca fratele printului Harry, printul William, a decis sa isi numeasca fiica Charlotte Elizabeth Diana. "Alegerea numelui Diana ca principal pune o presiune imensa asupra bebelusului regal, care va fi comparat constant in presa cu celebra sa bunica", a spus Harris.

Istoricul este de parere ca ducii vor alege un nume traditional, dar care nu apare frecvent in familia regala. Carolyn Harris considera ca Ruth ar putea fi unul dintre numele copilului, dupa una dintre strabunicile ducesei si strabunica ducelui din partea mamei, lady Ruth Fermoy.

Alti experti speculeaza ca Meghan ar putea alege un nume cu semnificatie istorica. "Este posibil ca ea sa aleaga un nume asociat cu figuri istorice feminine proeminente din Marea Britanie si/sau Statele Unite ale Americii", afirma Carolyn Harris. Un exemplu bun ar fi Eleanor, care ar fi un omagiu adus atat lui Eleanor Roosevelt, cat si lui Eleanor de Aquitania, regina a Angliei in secolul al XII-lea.

Printul Harry al Marii Britanii si ducesa Meghan de Sussex au decis sa pastreze discretia cu privire la detaliile legate de nasterea primului lor copil, care va avea loc in saptamanile care urmeaza. Anuntul a aparut dupa cateva saptamani in care s-a zvonit ca ducesa Meghan nu va naste la acelasi spital din Londra ales de cumnata sa, ducesa Catherine de Cambridge, si de mama printului Harry, regretata printesa Diana. Unele surse afirmau ca Meghan ar putea naste fie la un spital din Windsor, aproape de noua ei locuinta - Frogmore House -, fie acasa, asa cum a facut regina Elizabeth a II-a in cazul tuturor celor patru copii ai ei.

Copilul ducesei Meghan de Sussex nu va mosteni titlul princiar pe care il poarta tatal sau. Viitorul bebelus regal va trebui sa se multumeasca cu titlurile mostenite de la parinti, conte de Dumbarton, daca va fi baiat, sau lady Mountbatten-Windsor, daca va fi fata.

Printul Harry, in varsta de 34 de ani, al saselea in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, si fosta actrita americana Meghan Markle s-au casatorit in mai 2018, dupa o relatie de doi ani.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare