Politic-Social

thumbs

Ministrul demisionar de la Interne: Premierul mi-a zis ca, din cele opt ministere evaluate, Carmen Dan trebuie sa plece | VIDEO

16.07.2019, 10:48 Sursa: mediafax.ro

Carmen Dan a anuntat ca marti va fi pus in transparenta decizionala proiectul privind folosirea bratarilor electronice.

"Ieri, demisia mea a fost trimisa la Cabinetul primului-ministru. Pana se va publica in Monitorul Oficial, urmare a acestei conjuncturi, imi exercit in continuare responsabilitatile de ministrul, de exemplu, astazi (marti-n.r.) vom pune in transparenta decizionala un proiect legislativ extraordinar de important pentru noi, la care colegi din minister au lucrat mai bine de sase luni. Vorbesc de proiectul legislativ privind folosirea bratarilor electronice, care dispune, in special in ceea ce priveste violenta domestica, va sta in transparenta si, in cursul acestei veri, se vor colecta opiniile tuturor celor care doresc sa contribuie si care sunt interesati sa avem un for legislativ si pentru acest domeniu si imi exprim speranta ca, din toamna, sa putem sa-l votam in Parlament. In plus, mai sunt proiecte importante care au fost incepute, e un minister important, s-au luat decizii importante, decizii bune in fiecare zi si m-as referi doar la cateva dintre ele, vorbesc de schimbarea uniformei politistilor, de doatera si schimbarea armamentului pentru politie si cred ca aceste proiecte pe care le voi discuta cu succesorul meu trebuie sa fie continuate", a declarat ministrul demisionar al Afacerilor Interne.

Intrebata de faptul ca premierul Viorica Dancila a catalogat-o drept dezinformata atunci cand a sustinut ca liderul Executivului a cedat presiunilor presedintelui Klaus Iohannis, Carmen Dan a spus ca evaluarea sa nu are la baza niciun criteriu de neperformanta in activitate.

"Nu comentez in niciun fel precizarile pe care le-a facut premierul Dancila. Pot spune doar ca am intrebat daca acea evaluare priveste cumva neperformanta sau vreun criteriu care tine de neindeplinirea vreunui obiectiv de performanta si am fost asigurata ca nu. Atat de dezinformata am fost incat, asa cum ati constatat si dumneavoastra, propunerea pentru acest minister este colegul meu, senatorul Moga, caruia ii urez succes. Vreau sa mai spun un singur lucru, astazi (marti-n.r.) vom mai premia colegi din Ministerul de Interne care s-au distins prin merite deosebite in zona operativa, este iarasi un lucru important pentru ca o facem intr-o zi speciala, in ziua in care acest Minister sarbatoreste 157 de ani de infiintare si ma bucur ca anul trecut am punctat pentru prima data acest moment important in istoria acestui Minister sper sa devina o traditie si sa continue", a continuat Carmen Dan.

Ministrul a precizat ca premierul nu i-a cerut demisia. "Nu mi-a cerut demisia, mi-a spus ca din cele opt ministere care au fost evaluate Carmen Dan trebuie sa plece, urmarea acestei discutii, eu i-am pus mandatul la dispozitie", a spus Carmen Dan.

Carmen Dan a fost intrebata daca, acum, cand va avea mai mult timp, va merge sa-l viziteze pe Liviu Dragnea la Penitenciarul Rahova, ministrul raspunzand: "Evident ca o sa am mai mult timp liber, o sa am timp de familia mea in primul rand".

Premierul a anuntat, la finalul CEx al PSD modificarile din Guvern, Ramona Manescu fiind propunerea pentru Externe, Nicolae Moga pentru Interne, iar Mihai Fifor pentru functia de vicepremier pe Parteneriate Strategice.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare