Politic-Social

thumbs

Necropsia baiatului de 8 ani disparut in Pecineaga a aratat cauza mortii

08.11.2019, 19:10 Sursa: mediafax.ro

Anuntul a fost facut de Constantin Dancu, seful IPJ Constanta, vineri, intr-o conferinta de presa organizata in Pecineaga. "Serviciul de Medicina legala a finalizat necropsia trupului neinsufletit, cauza decesului fiind asfixiere mecanica consecutiva - inecul", a declarat Constantin Dancu.

Trupul copilului a fost gasit, vineri, intr-unul din bazinele de dejectii din localitate, iar reprezentantul ISU a declarat, in cadrul conferintei de presa, ca pompierii nu mai erau la fata locului in acel moment.

"In dimineata in care a fost gasit trupul minorului, fortele ISU nu mai erau acolo, s-au retras intrucat aveam in derulare aparitia unei pompe submersibile, care trebuia adusa cu un trailer pentru a putea goli de tot. Pompele noastre nu au putut sa goleasca complet bazinele. In bazine mai erau 30-40 de cm de apa, in anumite locuri. Cadavrul a fost gasit in bazinul unu, care nu a fost golit integral. Acolo s-au facut cautarile cu scafandrul adus in sprijin, cu sonarul si cu ancore", a declarat colonelul Daniel Gheorghe Popa, seful ISU Constanta.

Acesta a afirmat si ca scafandrii ISU nu au avut echipamentele si pregatirea necesare pentru a se scufunda in acele bazine cu dejectii si ca de aceea a fost solicitat sprijinul unui scafandru privat.

"Scafandrii nostri au o alta clasa de scufundare, iar costumele pe care le au in dotare nu le-au permis scufundarea. Scafandrii firmei private au venit la solicitarea Politiei. Cel putin pentru noi este o premiera actiunea asta, de a ne scufunda in bazine toxice. Nu avem nici echipamentele si nici pregatirea necesara pentru asta. Saptamana viitoare vom avea o intalnire si vom pune in discutie si aceasta abilitate", a mai spus seful ISU Constanta.

Intrebat daca bazinele de dejectii in care a fost gasit copilul de opt ani ar fi trebuit ingradite, seful IPJ Constanta a declarat ca nu poate raspunde, pentru ca datele fac parte din ancheta.

In spatiul public au aparut, vineri, ultimele imagini cu baiatul din Pecineaga in viata. "La aproximativ doua ore de la sesizare, pe sistemul video a fost identificat minorul, fiind localizat in zona unui podet rutier de pe strada Lacramioarei, locatie la care se afla la ora 11.20", a spus Constantin Dancu, seful IPJ Constanta.

Dupa gasirea trupului neinsufletit al baiatului de opt ani, politistii au schimbat vineri incadrarea juridica in dosar si ancheteaza in rem infractiunea de ucidere din culpa.

Baiatul de opt ani din Pecineaga a disparut sambata, in jurul orei 15.00, din fata casei, unde se juca. Pompierii au inceput golirea bazinelor cu dejectii din apropierea unei ferme de porci din localitate, dupa ce a fost lansata ipoteza ca baiatul dat disparut ar fi putut cadea in acestea.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare