Economic

thumbs

DOSARUL FORMELOR FARA FOND / Isarescu e acuzat de "colaborare cu Securitatea" din cauza mea

16.09.2020, 22:01 Sursa: mediafax.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Cum poate strica un cuvint o intreaga lege

Atunci cind lucram in primele luni ale anului 2008 la ceea ce a devenit mai apoi Ordonanta de Urgenta 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, ulterior, aprobata cu modificari prin Legea 293 din 14 noiembrie 2008 , in calitatea mea de consilier al premierului Tariceanu pe probleme de securitate nationala, dar consultindu-ma la fiecare pas cu reprezentanti ai societatii civile si oameni din interiorul CNSAS, nu credeam ca un singur cuvint va crea atitea probleme. Lucram sub presiunea timpului: expira intervalul la care decizia Curtii Constitutionale de desfiintare a "Legii Ticu" era aproape, iar riscul era imens ca institutia sa dispara si arhivele Securitatii sa se intoarca la Serviciul Roman de Informatii, care stersese deja de praf rafturile golite ceva mai inainte de dosare, asteptind reintoarcerea lor.

Acesta era contextul in care am comis o greseala, pentru care imi fac acum mea culpa. Desi nu mi-am putut imagina ca un asemenea detaliu ar putea da nastere unor interpretari denaturate ale legii, care apropie modul de lucru al unei institutii, nascute sa lupte cu trecutul si practicile politiei politice totalitare, tocmai cu un narav al fostei Securitati: acela de a pune in sarcina oamenilor "intentia" de a comite ceva, de a lucra obsesiv in baza unor prezumtii de vinovatie si de a pedepsi pina si gindurile unui om, sau citeva cuvinte ale sale, nematerializate in vreo actiune practica impotriva regimului.

Foarte departe de mine ideea de a-i apara pe colaboratorii Securitatii. Dar, daca la securisti nu poate opera o impartire intre "buni" si "rai" (pentru ca, intrind in Securitate, toti acestia acceptau rolul pe care il puteau juca in orice moment al carierei lor, acela de a lovi in semeni, pentru a apara regimul), in cazul colaboratorilor, in multe cazuri recrutati printr-o arta a persuasiunii care nu era deloc departe de santaj, trebuie mult mai atent analizate atit circumstantele, cit mai ales efectele acestei colaborari, pentru a stabili vinovatia, prin incalcarea drepturilor si libertatilor omului, ca urmare a actiunilor lor.

Acestea erau, in mintea mea, "bunele practici" dupa care Colegiul CNSAS (din care, nefiind niciodata sustinut politic, n-am ajuns sa fac parte) ar fi trebuit sa functioneze. Dar lucrurile nu stau deloc asa. O mica scapare, un singur cuvint a creat derapaje care au dus la o rasturnare a sensului legii, care acum, tocmai cum facea pe vremuri Securitatea, stabileste si sanctioneaza o intentie, pe care o pune in sarcina cuiva, numai in urma unei prezumtii de vinovatie: aceea de a fi urmarit cu tot dinadinsul "incalcarea drepturilor si libertatilor omului".

Despre ce e vorba? Legea la care am lucrat defineste la articolul 2, litera "b" notiunea de "colaborator al Securitatii" drept "persoana care a furnizat informatii, indiferent sub ce forma, precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii Securitatii, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist si care au vizat (sublinierea mea) ingradirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului". Corect, pina la "au vizat".

Marturisesc ca acest termen a devenit de natura sa faca din Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii o "instanta morala" arbitrara, care imparte etichete dupa cum o taie capul si inainteaza in justitie actiuni, fara a fi nevoie sa-si probeze afirmatiile. "Au vizat", acest termen din lege, destul de imprecis juridic (eu nefiind jurist, ci istoric si scriitor), in mintea mea includea si probarea actiunilor de incalcare a drepturilor si libertatilor omului, provocate de colaboratorii Securitatii (prin documente sau marturii ale celor urmariti si persecutati in urma delatiunilor acestora). Dar lucrurile nu stau deloc asa. Atit practica institutiei, cit si jurisprudenta unor instante care au judecat in baza argumentatiei CNSAS intentiile unor oameni, asa cum au fost ele puse in sarcina lor de catre membrii Colegiului, stabilite prin analiza insidioasa a unor documente din arhivele Securitatii, nu fac decit sa deformeze adevarul si sa reinstaureze de fapt un stil de lucru al acesteia din urma, prin aplicarea unei "prezumtii de vinovatie".

Formal, un roman din zece "turna" la Securitate

Securitatea a fost proiectata ca un "bastion al cruzimii" (asa mi-am numit o monografie istorica a politiei politice comuniste), care a avut rolul sa genereze, sa intretina si sa gestioneze frica. Frica a fost principalul instrument de lucru al ei. La finele razboiului, cind a fost creata institutia de inspiratie sovietica, majoritatea populatiei a ajuns sa fie terorizata de omniprezenta si violenta Securitatii si a deprins din nou modul de viata sub un regim de ocupatie, din nefericire indelung exersat istoric de romani. Dar, spre deosebire de trecut, rigorile impuse de ocupatia sovieto-comunista in Romania au fost mult mai mari, iar teroarea mult mai eficient administrata, decit oricind inainte. Astfel incit, in numai trei decenii, rigorile statului totalitar s-au transformat in comportament social.

Reflexul general-uman izvorit din frica, acela de supunere in fata violentei, "cuplat cu frica mea de Securitate ma face sclav, face din mine un cetatean model, mort de frica in gaura lui de soarece. Ceea ce descriu nu este doar nevroza mea privata. Iluziile si reprezentarile despre frica, in toate gradele de intensitate apartin tuturor si impregneaza manifestarea noastra sociala. Fiecare se programeaza in asa fel, incit sa alunece cit mai lin din viata sociala in cochilia vietii private. Pentru asta, cele mai eficiente servicii le face Securitatea prin simpla ei existenta, nu prin actiuni. Ea declanseaza un mecanism fin de autocenzura, subordonat constientului, care actioneaza ca un sistem de reflexe si anihileaza din fasa toate iesirile, impiedicind aparitia unor conflicte cu sistemul", nota la mijlocul anilor '80 dizidentul est-german Jens Reich. Poate am uitat, dar asa era lumea si asa traiau oamenii pe atunci.

Acesta era contextul in care solicitarea de a colabora cu Securitatea devenea una, in genere, greu de refuzat. Aici ii iau in calcul numai pe oamenii normali, nu si pe aceia care, pentru a obtine avantaje, privilegii, sau pentru a-si satisface nevoia imperioasa, psihotica de a domina, ori pur si simplu din razbunare, isi ofereau serviciile de turnatori la Securitate (caci de "sentimentele patriotice" ale colaborarii era vorba doar in actele Securitatii, nu si in practica). Bineinteles, multi au fost si cei care au reusit sa se eschiveze, spre cinstea lor. Altii, mult mai multi, nu. Mai ales cind era vorba de un loc de munca "cu responsabilitate" sau de a intra intr-un paienjenis birocratic, care facea dintr-o plecare in strainatate intr-o tara occidentala o adevarata proba de supunere fata de regim, in fata caruia trebuia sa-ti etalezi toate dovezile de iubire. Inclusiv pe aceea de a "raporta" la Securitate pe unde ai fost si cu cine te-ai intilnit, o practica devenita, cu trecerea timpului, o norma reglementata. In conditiile de atunci, refuzul unei colaborari solicitate cu "securistul" de la locul de munca era echivalat mental cu pierderea acestuia sau a pozitiei ocupate in ierarhie, atit de greu obtinuta pe "linie profesionala". Asa erau, de fapt, timpurile.

In 1989, "reteaua informativa" a Securitatii numara 136.000 de persoane (rezidenti, informatori si colaboratori). Ponderea o aveau acestia din urma, iar dintre ei in jur de 25.000 erau minori - politia politica comunista realiza astfel o noua "politica de cadre", pentru a-si recruta de pe bancile scolii viitorii ofiteri - caci "proletarii" scoliti la Baneasa nu dadeau randamentul scontat, in noile imprejurari socio-economice si politice, cind actiunile de teroare fatisa erau inlocuite cu un mai putin fatis, dar omniprezent control al populatiei, pentru a "preveni" orice actiune impotriva regimului. Dar asta este o alta poveste. Lor li se adauga o alta categorie, cea a "persoanelor de sprijin", membri de partid, care, in conformitate cu solicitarile Securitatii sprijineau "munca de securitate" cu informatii in legatura cu persoane la care se considera ca aveau acces, pe o perioada de timp limitata si numai cu aprobarea organelor de partid. Numarul lor nu e cunoscut, dar cred ca reprezenta inca jumatate din cel al "retelei informative", deci cifra totala a "colaboratorilor" activi ai Securitatii in decembrie 1989 s-ar putea ridica la aproximativ 200.000 de persoane. Citi dintre acestia, mai ales minori au ramas "activi" si dupa aceasta data, asta este, iarasi, o alta poveste.

Pe linga aceste cifre de mai sus, se mai adauga una, mult mai impresionanta. Formal, orice membru de partid dintre cei 3,5 milioane putea fi considerat o "persoana de sprijin", intrucit prin articolul 2 al Statutului PCR acestia aveau obligatia statutara "sa participle in mod activ la desavirsirea construirii socialismului (...), sa pastreze secretul de partid si de stat, sa lupte pentru intarirea vigilentei politice impotriva dusmanilor patriei noastre socialiste" (art.2, lit."a" si "k"). Ori, institutia care avea ca atributii aceasta "lupta" impotriva "dusmanilor patriei" (de fapt, ai regimului) nu era alta decit Securitatea. Iar la Securitate, fiecare ofiter avea "norma" de recrutare a minimum 40 de persoane in "reteaua" sa, informatori, rezidenti, colaboratori, persoane de sprijin si 3-4 "gazde" de "case de intilniri", unde trebuia sa se intilneasca cu fiecare dintre acestia, cel putin de 2-3 ori pe luna.

Fara a relativiza, numarul celor din reteaua informativa a Securitatii, daca e sa le adaugam si pe cel al "persoanelor de sprijin"- membri de partid, era totusi unul mare, dar din acest numar mare, numai un procent de mai putin de o treime furniza informatii care prezentau, cit de cit, un interes operativ. Cu toate acestea, ca si in cazul "productiei la hectar", scriptic toate stateau bine la Securitate, care, zice-se, stia tot ce misca. In noiembrie 1989, de pilda, la Securitatea din Sibiu, intr-o sedinta, cadrele de aici au fost criticate aspru, pentru ca in oras erau "neacoperite informativ" o strada si un bloc de locuinte. In rest, era controlat tot. Ceea ce nu i-a impiedicat pe romani sa iasa in strada si sa-l rastoarne o luna mai tirziu pe Ceausescu, dar si regimul comunist, cu Securitatea lui atot-stiutoare cu tot. A fost atit de simplu, pentru ca din tendinta de a exercita un control total asupra populatiei, tocmai acest control isi pierduse eficienta, se "birocratizase" si se formalizase la rindul sau, ca intreaga societate.

Doua note in zece ani

Intr-o asemenea lume, devine de la sine inteles ca nu toti cei care au acceptat o "colaborare" au facut neaparat rau, asa cum judeca acum CNSAS-ul, in virtutea ideii ca toti cei carora li s-a solicitat sa "ajute" Securitatea ar fi "vizat" o "incalcare a drepturilor omului". Ar insemna o culpabilizare a unei mari parti din populatia Romaniei - caci celor 136.000 de colaboratori activi ai Securitatii in 1989 si "persoanelor de sprijin", li se adaugau alti 400.000 de "surse" scoase din "retea", din diferite motive - inclusiv pentru ca murisera. In scurta si neguroasa ei istorie, Securitatea a numarat deci un total de 600.000 de "surse", adica 10% din populatia activa a Romaniei. Astfel incit, asupra colaboratorilor ei, judecata trebuie individualizata si circumstantializata. Altfel, se denatureaza adevarul, se denigreaza o buna parte a natiunii, se distrug destine si e culpabilizat, aprioric, un roman din zece, pentru ceva ce nu a facut.

Tocmai de aceea, legea insista pe acele informatii furnizate Securitatii care au dus la incalcarea drepturilor si libertatilor omului si care "fac diferenta". Dar aceasta nu se mai intimpla, din cauza unui termen caruia Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii i-a dat o interpretare proprie, apropiata de "spiritul" de lucru al Securitatii. Acel nefericit "au vizat" extinde in interpretarea proprie CNSAS aceste incalcari la o "intentie" greu de dovedit a vreunei incalcari a drepturilor si libertatilor omului si, in cazul de fata, al guvernatorului Bancii Nationale Mugur Isarescu, cu totul absenta din documentele transmise la instanta de judecata.

E bizar sa afirmi, asa cum o face CNSAS, ca au fost incalcate drepturile si libertatile unui om, atunci cind un angajat al unei unitati socialiste cu un statut "special", la cererea securistului de la locul de munca, a scris o data despre o colega cu nervii la pamint, dupa un divort, ca aceasta s-a plins de cit de greu circula autobuzul dinspre Drumul Taberei, spre centru. Si tot bizar e sa consideri ca ea a fost data, cu buna stiinta, pe mina Securitatii, sau ca o pastea un val de nenorociri, din cauza acelui angajat. Si e cumva straniu sa i se impute aceluiasi ca, dupa o alta perioada de timp, iar a incalcat "drepturile omului", cind a reprodus nemultumirea unui diplomat strain, legata de frigul din locuinta. Acestea doua sint in fapt "capetele de acuzare" care i se aduc, intr-o succesiune de supozitii, lui Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale de catre Colegiul institutiei in cea mai recenta actiune a sa, aceea de trimitere in judecata drept "colaborator" al Securitatii a celui din urma.

Desi cele doua note nu au insemnat de fapt nimic, in ordinea lucrurilor. Nu era nimic nou in asemenea afirmatii dezvaluite securistului, niciun "complot" la adresa regimului, ceva care sa fie bagat intr-adevar in seama, ci erau fapte banale, despre care se vorbea nu numai pe la toate colturile, ci chiar si mai deschis in unele sedinte de partid. Nu mai baga niciun securist in seama asemenea lucruri - ar fi trebuit sa urmareasca o tara intreaga. Dealtfel, CNSAS nu a produs nicio dovada ca femeia ar fi intrat, in urma "notei" date de Isarescu la Securitate, pe mina acesteia. Sau ca diplomatul ar fi avut, in vreun fel, de suferit.

CNSAS n-a auzit de imunitatea diplomatica

Cele doua note date de Mugur Isarescu nici nu sint numite, dupa uzantele Securitatii, "note informative", ca sa-l poata califica pe acesta ca "informator", asa cum in mod gratuit o face CNSAS, in Actiunea sa in constatare, transmisa la instanta. Ele nu au fost date intr-o "casa conspirativa" si nici nu au fost valorificate la "mapa", in dosare de urmarire informativa, avind mai mult un caracter de "note de relatii", aidoma celor date "cadristilor" de la partid. Aici insa era vorba de un rezident si mai apoi de un ofiter al Securitatii, care solicita si prelua aceste note si respecta principiul "conspirativitatii muncii", ceea ce a dus la "conspirarea" lui Mugur Isarescu drept "Manole".

Cele doua note sint singurele produse de CNSAS ca probe, retinute deci dintr-o activitate de "informator" a lui Mugur Isarescu, pe care CNSAS insista, demolindu-si propria argumentatie, sa arate ca a durat un intreg deceniu! Ma gindesc intr-un fel ca ele au un relativ caracter benign, daca le compar cu ceea ce se afla in dosarul lui "Petrov". Nota informativa data de Traian Basescu despre colegul sau de la Liceul Militar a avut ca urmare faptul ca acesta n-a putut naviga multa vreme si a intrat "sub lupa" Securitatii, pentru ca voia sa ramina in strainatate, ca sa nu mai vorbim de modul aproape profesionist din punct de vedere securistic cu care acelasi Basescu l-a urmarit si l-a "turnat" la Securitate pe George Padure, in 1989. Ei bine, asta inseamna, de fapt, "colaborator" al Securitatii, si nu o nemultumire legata de transportul in comun, vocal exprimata, in auzul intregii institutii (si nu o institutie oricare, ci Institutul de Economie Mondiala, care se afla in avangarda "obiectivelor" aflate sub atentia Securitatii), ori relatarea nemultumirii unui diplomat, care se plinge ca pina si la el in locuinta e frig.

O atentie aparte merita de fapt si aceasta natura a "relatiilor cu strainii", in contextul unei "unitati socialiste cu caracter special", aflata pe lista secreta a celor 223 de "obiective" care aveau, din punct de vedere contrainformativ un statut specific, asa cum era Institutul de Economie Mondiala. In asemenea institutii, absolut totul era controlat la singe - si cu atit mai mult discutia cu un diplomat strain. Iar faptul ca, dupa ce intilnirea a luat sfirsit, cercetatorul Isarescu a scris o nota asupra ei in biroul de la IEM al securistului (si nu intr-o "casa conspirativa", dupa regula), atunci cind cercetatorul Isarescu o face la cererea ofiterului, raspunzind atit prevederilor si regulamentelor de serviciu, ale celor privind relatiile cu strainii, cit si, formal, in "indatorirea statutara" de membru PCR), nu tradeaza nimic incriminator aici.

Nici macar ca, semnind nota in care a scris in ce a constat discutia cu diplomatul, in acelasi mod "conspirat", in care a fost pus sa semneze de la bun inceput, ca un fel de conditie de la sine inteleasa a locului de munca "special" in care a fost angajat, nu e automat incriminator, in afara altor probe. Cit despre faptul ca in continutul ei Isarescu arata ca dilpomatul s-a plins ca si la el, desi e reprezentant al unui stat strain la Bucuresti e frig in locuinta, ei bine, asta da, grava lezare a drepturilor omului! Cum putea "leza" un angajat al unei institutii socialiste, drepturile si libertatile unui diplomat, cind nici macar statul roman nu-si putea permite asa ceva? CNSAS intra, cu totul, pe panta derizoriului. Adevarata natura a discutiei relatate in "nota"a fost, mai degraba, asa cum ne poate sugera experienta unui diplomat strain in Romania acelor ani, ca acesta a facut in mod voit o asemenea afirmatie, in fata unui angajat al unei "unitati socialiste speciale", chiar in speranta ca nemultumirea lui va fi auzita cumva "de cine trebuie", ca sa se remedieze situatia. Iar Isarescu i-a prins aluzia. Si sa mai spui acum ca acest diplomat "ar fi putut avea de suferit"? Cum? I-au mai pus inca un microfon in locuinta? Au marit numarul celor de la filaj, cu inca 2-3 persoane? Ca nu l-a expulzat nimeni, nici n-a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe "pentru explicatii" si poate ca, dimpotriva, diplomatul a primit astfel, in urma raportului Securitatii transmis de ofiter "mai sus" si ceea ce-si dorea - caldura in casa.

CNSAS, institutia "cititoare de ginduri"

Din pacate, profitind de putina cunoastere a acestui subiect complicat al "colaborarii" cu Securitatea, Colegiul CNSAS face din tintar armasar, pornind de la un singur cuvint din lege: "au vizat". Si, in loc sa furnizeze probe sau note informative ale lui Manole in care acesta intr-adevar divulga pe cineva, de pilda, macar ca ar fi ascultat "Europa Libera", Actiunea in constatare transmisa la instanta produce doar filosofie ieftina, numind-o "analiza teleologica". In mintea mea, atunci cind am scris actul normativ, "au vizat", acest nefericit termen, care strica, iata, intelesul si modul de aplicare a unei intregi legi, insemna ca actiunile unei surse a Securitatii au dus (in mod efectiv) la incalcarea drepturilor si libertatilor omului. In mintea lor, a celor din Colegiu care au votat trimiterea in instanta a Actiunii in constatare impotriva lui Mugur Isarescu, dreapta judecata seamana, mai degraba, cu aceea intortocheata si schizoida a securistilor. Acest termen "au vizat" a parcurs automat drumul de la intentie la fapta, sau, si mai grav, i s-a atribuit automat, prin "argumente teleologice", intentia de a face rau, acolo unde o asemenea intentie nu a existat, inlocuindu-se realitatea cu fictiuni judiciare si transformind CNSAS-ul in singura institutie "cititoare de ginduri". Judecata urmareste adevarul si trebuie sa se faca pe dovezi circumscrise istoric, si nu asimilind scenarii stiintifico-fantastice, lipsite de argumente. Se judeca fapte, si nu "teleologie".

In cazul procesului care i s-a pregatit lui Mugur Isarescu, foarte probabil la comanda politica, argumentele aduse de CNSAS sint false, atunci cind el este etichetat fara nicio acoperire legala "informator", sint facile si pe alocuri rizibile, astfel ca porneste din start un proces de intentie si nu unul in baza unor dovezi valide. Si totul a fost posibil numai din cauza unui cuvint. Din cauza mea. Mea culpa, domnule Isarescu!

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare