Externe

thumbs

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, a platit o datorie fiscala de peste 4 milioane de euro. In prezent, el se afla in exil

26.02.2021, 14:56 Sursa: mediafax.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Fostul rege al Spaniei Juan Carlos, care a parasit tara in august in mijlocul unor scandaluri, a platit o factura pentru impozite in valoare de peste 4 milioane de euro (4,9 milioane de dolari), a declarat vineri avocatul sau, noteaza Reuters.
A fost a doua astfel de plata efectuata de fostul monarh in ultimele luni
Restantele fiscale in valoare de 4,4 milioane de euro, inclusiv dobanzi si penalitati, proveneau din valoarea zborurilor de care regele beneficiase pana in 2018 din partea unei companii de zbor private, dar pe care nu le declarase, a precizat avocatul Javier Sanchez-Junco intr-un comunicat.
In decembrie, fostul suveran care a condus tara din 1975 pana in 2014, dar care se afla in exil din august in Emiratele Arabe Unite, a mai platit peste 678.000 de euro. Aceasta datorie a urmat unei declaratii fiscale asupra veniturilor nedeclarate anterior.
O investigatie anticoruptie a scos la iveala in noiembrie faptul ca fostl monarh a folosit carduri de credit pe numele unui antreprenor mexican si a unui ofiter al fortelor aeriene spaniole. Potrivit unor surse judiciare, aceasta investigatie isi propune sa stabileasca daca s-a folosit de aceste persoane pentru a spala bani dupa 2014, data abdicarii sale si, prin urmare, sfarsitul imunitatii sale ca sef de stat.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare