Externe

thumbs

Administratia Joe Biden a prezentat detalii ale planului de majorare a taxelor aplicate companiilor

07.04.2021, 20:24 Sursa: mediafax.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Departamentul american al Trezoreriei a prezentat, miercuri, detalii ale planului Administratiei Joseph Biden de majorare a taxelor aplicabile companiilor, in cadrul eforturilor de finantare a proiectului de reconstructie a infrastruturii si de creare de locuri de munca.

Planul prevede majorarea treptata a taxei corporative de la 21% la 28% si aplicarea unui impozit minim de 15% pentru companiile americane care raporteaza profituri mari dar au o baza impozabila redusa, in principal in contextul in care au sedii in afara Statelor Unite.

De asemenea, planul prevede inlocuirea subventiilor pentru combustibili fosili cu fonduri pentru stimularea utilizarii energiilor ecologice. In plus, sunt prevazute masuri pentru evitarea evaziunii fiscale de catre companiile multinationale cu sedii centrale in SUA, conform site-ului Axios.com.

Presedintele Joseph Biden spera ca modificarile fiscale in domeniul corporativ vor genera fonduri bugetare suplimentare de 2.000 de miliarde de dolari in urmatorii 15 ani, pentru finantarea investitiilor in infrastructura.

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, a pledat, luni, pentru un stabilirea unui impozit corporativ minim la nivel mondial.

Criticii sustin ca majorarile de taxe vor face mediul de afaceri din SUA mai putin competitiv pe plan international.

Joseph Biden propune Congresului un plan de circa 2.250 de miliarde de dolari care prevede crearea de locuri de munca prin investitii masive in infrastructura, in drumuri, retele digitale, vehicule electrice, case, precum si contracararea modificarilor climatice si dezvoltarea de tehnologii ale viitorului.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare