Cultura si divertisment

thumbs

STUDIU Expunerea la virus poate stimula producerea de anticorpi in cazul pacientilor vaccinati

21.09.2021, 10:52 Sursa: mediafax.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Cresterea accentuata a cazurilor de coronavirus in ultima perioada, provocata de varianta Delta, ridica semne de intrebare legate de evolutia pandemica din aceasta toamna. Numarul de vaccinari a crescut, sunt peste 5.200.000 de persoane imunizate cu schema completa in Romania, insa este nevoie de un efort constant si sustinut pentru continuarea acestui proces.

In acelasi timp, Agentia Europeana pentru Medicamente a inceput sa analizeze datele clinice pentru doza "booster", a treia doza de vaccin, la 6 luni de la imunizarea completa, care sa asigure protectie suplimentara in fata noilor mutatii ale coronavirusului .

In acest context, reteaua de sanatate Regina Maria anunta rezultatele celei de-a treia etape a studiului ce evalueaza raspunsul imun post-vaccinal. Aceasta etapa continua cercetarea lansata in luna ianuarie 2021, cercetare ce a evaluat dinamica anticorpilor pentru a estima raspunsul imun post-vaccinare.

Dupa debutul primei etape de vaccinare, reteaua a inrolat in acest studiu un esantion de 395 de persoane vaccinate cu serul Pfizer, disponibil la acel moment in campania publica de vaccinare.

Faza a III-a a studiului a constat in masurarea titrului de anticorpi la un interval de 6 luni de la administrarea primei doze de vaccin, in mod similar cu monitorizarea serologica aplicata in studiile clinice. In aceasta faza, pentru a putea fi urmarita dinamica serologica post vaccinare, a fost masurat titrul anticorpilor anti SARS-CoV-2 cu ajutorul unei metode performante de testare serologica marca Roche, care se bazeaza pe tehnica chemiluminiscentei.

"Cea de-a treia faza a studiului nostru este foarte importanta pentru ca ne arata cantitatea de anticorpi prezenta la 6 luni dupa vaccinarea anti SARS-CoV-2 in serurile recoltate de la participantii in studiu. Datele noastre arata ca, in acest moment, dinamica titrului de anticorpi urmeaza o traiectorie stabila, fara scaderile pe care le-am intalnit in faza a doua a studiului, la 3 luni de la inceperea schemei de vaccinare. In continuare majoritatea participantilor prezinta anticorpi anti SARS-CoV-2. Amintesc aici faptul ca valoarea de referinta analizata de noi in cazul acestor teste este de 0.8 U/ml, iar valorile care depasesc acest prag indica prezenta anticorpilor specifici in esantionul de produs biologic analizat", a mentionat Dr. Andreea Alexandru, medic primar medicina de laborator, director medical Divizia Laboratoare Clinice Regina Maria.

Datele din studiu arata ca, dupa 6 luni de la prima doza de vaccin, cantitatea medie de anticorpi pentru intreg esantionul de pacienti analizat a ajuns la o medie de 1.277 U/ml. Aceasta valoare este una imbucuratoare, pentru ca ramane la un nivel ridicat si poate indica protectia in fata virusului.

Ceea ce se remarca, din nou, este ca in cazul persoanelor anterior infectate cu SARS-CoV-2, media titrului de anticorpi ramane mai ridicata decat in cazul pacientilor care nu au trecut prin boala, situandu-se in jurul valorii de 2.422 U/ml.

O concluzie arata ca, desi cantitatea de anticorpi generata de vaccin impotriva SARS-CoV-2 scade in timp, aceasta ajunge sa se stabilizeze la 180 de zile. Astfel, la 30 de zile, cantitatea medie de anticorpi era de 6.386 U/ml, in timp ce, la 90 de zile, scaderea era accentuata, de 66%, ajungand la 2.149 U/ml. La 180 de zile, cantitatea medie ajunge la 1.277 U/ml, remarcandu-se o stabilizare fata de ultimele 3 luni, cu o scadere de doar 41%.

Datele stiintifice arata ca, in orice proces de vaccinare, titrul de anticorpi scade in timp, fara a afecta eficienta generala in fata bolilor. Aceleasi rezultate se inregistreaza si in cazul actualelor vaccinuri impotriva SARS-CoV-2. In ciuda acestei scaderi a titrului de anticorpi, raspunsul imun in fata virusului ramane puternic, protejandu-i pe cei vaccinati de forme severe, potrivit unui studiu publicat in celebra revista Lancet.

Aceste date sunt sustinute si de concluziile studiului, care arata ca raspunsul imun este puternic, iar anticorpii antispike sunt la un nivel stabil, care ofera protectie.

"Analizele pe care le-am derulat in aceste 6 luni demonstreaza ca, alaturi de vaccinare, mentinerea masurilor de protectie, deja stiute (purtarea mastii medicale, spalarea mainilor, evitarea aglomeratiei) ne ajuta sa ne protejam chiar si in fata mutatiilor virusului SARS-CoV-2. Totodata, o a treia doza de vaccin poate creste cantitatea de anticorpi, mai ales la persoanele cu imunitate scazuta, care astfel sunt mai bine protejate in fata tuturor mutatiilor virusului", a afirmat Gabriel Gurguta, medic specialist boli infectioase.

Un rezultat imbucurator desprins din studiu arata ca, in cazul a 35 de persoane inrolate in grupul de cercetare, au fost inregistrate cresteri ale nivelului de anticorpi. Dintre acestea, 9 persoane au declarat ca au intrat in contact cu persoane pozitive, insa niciunul dintre ele nu a avut un test RT-PCR sau antigen pozitiv. In plus, numai 3 persoane din acest grup au acuzat simptome usoare de infectie respiratorie si nu au necesitat spitalizare.

6 persoane din lotul la care s-au inregistrat cresteri ale nivelului de anticorpi au declarat ca au calatorit in zone cu risc epidemiologic ridicat, in timp ce alte 7 persoane au mentionat ca au participat la evenimente cu un numar ridicat de persoane.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare