Externe

Noi detalii despre atacul de la Capitoliu. Trump organiza sedinte secrete cu unii consilieri

Noi detalii despre atacul de la Capitoliu. Trump organiza sedinte secrete cu unii consilieri

21.01.2022, 08:26 Sursa: mediafax.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Interviul cu Stephanie Grisham, care era sefa de cabinet a Melaniei Trump cand a demisionat pe 6 ianuarie, a fost, conform surselor, unul "semnificativ", oferind noi detalii despre Casa Alba a lui Trump si despre ce facea fostul presedinte al SUA inainte de atacul de la Capitoliu.

Grisham le-a oferit anchetatorilor Casei o privire de ansamblu asupra ultimelor saptamani haotice de la Casa Alba Trump in zilele care au precedat atacul Capitoliului, amintindu-si cum fostul presedinte a avut intalniri in afara registrelor in resedinta Casei Albe.

Intalnirile secrete erau aparent cunoscute doar de un numar mic de consilieri, au spus surse din ancheta, citate de The Guardian . Grisham a povestit ca acestea au fost programate in cea mai mare parte de seful de personal al lui Trump, Mark Meadows, si ca Timothy Harleth, cel ce se ocupa de operatiunile interne din Casa Alba, ii ghida pe cei ce erau invitati sa participe la sedinta spre locul de intalnire.

Harleth, care a administrat si Trump International Hotel inainte de a se muta cu Trump la Casa Alba in 2017, a fost candva unul dintre cei mai de incredere angajati ai fostei prime familii. Totusi, relatiile s-au racit atunci cand acesta a incercat sa colaboreze cu echipa de tranzitie a lui Biden pentru a-si pastra rolul de la Casa Alba.

Grisham a mai spus comitetului de ancheta ca nu este sigura cu cine anume s-a intalnit Trump la resedinta de la Casa Alba, dar a furnizat numele lui Harleth si identitatile altor colaboratori care ar putea sti despre intalniri.

Pe parcursul interviului sau de cateva ore, fosta consiliera le-a mai precizat anchetatorilor ca mai multe documente de la Casa Alba ar putea deslusi misterul din spatele promisiunii lui Trump de a participa, alaturi de sustinatorii sai, la un mars catre Capitoliu.

Promisiunea lui Trump este semnificativa deoarece a servit drept una dintre principalele motivatii pentru sustinatorii sai de a marsalui catre Capitoliu. Totusi, Trump a urmarit atacul de la televizor, fapt ce ii duce cu gandul pe anchetatori la ideea ca acesta a facut o promisiune pe care oricum nu intentiona sa o onoreze, dar spera sa incite o insurectie care sa opreasca certificarea lui Biden. Daca planul i-ar fi reusit, fostul lider al SUA putea obtine un al doilea mandat.

Patru persoane au murit, iar alte zeci au fost ranite in cursul violentelor produse in sediul Congresului SUA pe 6 ianuarie 2021. Cel putin 52 de protestatari au fost retinuti.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare