Eveniment

thumbs

18 iunie 2021 - Paharul cu... visuri: Incepem! Vinuri de Aur! Recomandarile lui Catalin PADURARU - VINARIUM

20.06.2021, 11:01 Sursa: zf.ro

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Intr-un fel, succesul VINARIUM 2021 reflecta "capitolele" la care Romania ar putea sta bine si foarte bine si, in egala masura, pe cele la care suntem deficitari.

In pofida textelor si credintelor adoptate cu lipsa de maturitate, potrivit carora "lumea are ceva cu noi", am notat - prin entuziasmul si solicitudinea strainilor care au pus umarul la VINARIUM - ca suntem, de fapt, simpatizati. Ar trebui sa ne raportam corect la aceasta realitate si sa actionam in consecinta, fara sa dezamagim inutil, pentru a converti aceasta simpatie intr-o stare de multumire si siguranta pentru noi ca natiune si, de ce nu, in beneficii materiale oneste.

Cu acelasi prilej, am constatat ca suntem empatici - la nivel de oameni - in a construi ceva bun pentru Romania. Si-au dovedit puterea de implicare si excelenta voluntarii si partenerii . Am mers "ceas" la organizare, transmisiuni online, expeditii de colete, filmari, catering, logistica specifica.

Am reusit sa dovedim ca arta ne este in sange (daca suntem feriti de strambaciunile administratiei): o imagine de vis a concursului - Constantin Tudose si un trofeu - lucrare originala turnata in bronz - sculptor Alin Neacsu.

La ce nu stam bine? La implicarea autoritatilor, la canalele de comunicare (unde ideea de "continut organic" este abandonata aproape fara exceptie in schimbul nenegociabilului profit din publicitate).

Ca de obicei, ma simt obligat sa precizez ca mesajul meu nu este unul otarat, unul de cearta. Doar ca mai avem multe de facut pentru a ne fi bine.

Chiar si in zona privata a productiei obiectelor "publicitare" am depistat o nesincronizare a timpurilor, anomalie bazata pesemne pe celebra sintagma "nu e cerere".

Pentru a avea "replici" ale trofeului din bronz, o solutie ar fi modelarea unor rasini (cu pasii anteriori - scanarea 3D sau folosirea matritei originale) care sa fie ulterior eloxate. In Romania, aceste replici ajung sa coste mai mult decat originalul. "La noi nu e piata". Bine. In Ungaria vecina preturile sunt decente si termenii de executie garantati. La ei e "piata"? Da... Bineinteles. O bucata mare o reprezentam noi.

Ei, dar sa ne intoarcem la cele bune...

Vinurile premiate la VINARIUM 2021 vor aparea aici - pentru a fi cunoscute de dvs. - saptamana de saptamana.

Iata-le pe primele trei. Din trei zone diferite.

(Foarte potrivite si acestui anotimp in care mancam cirese langa semineul incins.)

1. Crama Rasova, La plage - Feteasca Neagra, Syrah, Cabernet Sauvignon 2019

2. Crama Purcari, Academia Purcari - Feteasca Neagra 2019 Limited Edition

3. Corcova Winery, MAGNA - Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah 2016

1. Crama Rasova, La plage - Feteasca Neagra, Syrah, Cabernet Sauvignon 2019

De multa vreme n-am mai simtit atat de clar fiecare element (a se citi "soi") al unui manunchi (a se citi "asamblaj") oenologic.

Pruna dulceag-afumata - Feteasca Neagra.

Cigarillo con Cerezas, mosc si ciocolata - Syrah.

Piele (de tabacarie), iasomie si piper negru - Cabernet Sauvignon.

Inmanuncherea de care faceam vorbire este o reusita pentru ca, minune, vinul este prietenos si, da, invita la clipe libere. Daca se poate, la plaja!

2. Crama Purcari, Academia Purcari - Feteasca Neagra 2019 Limited Edition

Este un vin echilibrat, cu contur clar, spectaculos.

Impinge stacheta pentru Feteasca Neagra sus-sus, foarte sus, nemultumindu-se in a ramane subordonat unui stil local. Dimpotriva, pare sa fi prins gustul californienelor reusite (si atat de scumpe!). Dar, fiind vorba de Feteasca Neagra, renunt de bunavoie la orice comparatie cu "altii".

Ca plan personal, fiind o editie limitata - achizitia unei cutii de sase sticle e de neocolit, degustarea de curiozitate a uneia dintre ele poate fi exceptie, regula ramanand descoperirea "varfului" peste macar un an de asteptare in pivnita. Vivat Academia!

3. Corcova Winery, MAGNA - Cabernet Sauvignon, Merlot, Syrah 2016

Ce culoare! Carmin cu purpura, bordo, rosu imperial! Ce nas! Ceai negru, paciuli, eucalipt, menta piperata. Gust? Ciocolata neagra, cafea proaspat prajita, coacaze negre si condimente... in explozie!

Un pariu castigat, un ramasag pus acum mai bine de doua decenii, cand am mizat pe vinurile rosii din Mehedinti. Astazi, "spotul de urmarire" trebuie indreptat catre cei de la Corcova. Aplauze! Bis!Daca va simtiti bine in preajma vinului, urmariti emisiunea "Frati de Vita" de pe TVR2!

Episoadele sezoanelor I si II, de luni pana vineri, de la.... Bineinteles, cu... un pahar de vin in mana!

Arhiva emisiunilor "Frati de Vita" pe TVRPlus .

In curand, pe YouTube, cu subtitrare in limba engleza!

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare