Alte sporturi

thumbs

EXCLUSIV | Diana Belbita lupta pentru prima victorie a Romaniei in UFC. "Sunt foarte speriata inainte de lupta, dar in cusca ma simt invincibila". Interviu sincer si deschis cu "Printesa Razboinica"

18.10.2019, 12:46 Sursa: Prosport

Diana Belbita debuteaza in aceasta noapte in cea mai importanta promotie de MMA din lume: UFC. Compania care a fost cumparata contra a 4,3 miliarde de dolari este paradisul oricarui luptator din lume, iar romanca de 23 de ani va incerca sa obtina in fata britanicei Molly McCann prima victorie romaneasca in octogon. ProSport a stat de vorba cu "Printesa Razboinica" in urma cu cateva zile pentru a afla prin ce trece un luptator care vrea sa fie in cercul de intimi ai celor mai buni din lume, dar si cu ce prejudecati se confrunta o femeie car practica acest sport. Intr-un interviu direct si fara secrete, Diana explica de ce a luat decizia sa plece din Romania si ce planuri are in Canada, cum ajunge o fata gingasa sa iubeasca un sport in care arcadele sparte si piramidele nazale fracturate sunt chestii comune. Enjoy! ProSport: Cine este Diana Belbita? Diana Belbita e cine vrea ea, simplu! Dar Printesa Razboinica cine e? Printesa Razboinica e Diana Belbita. Cred ca multi se intreaba cum o prezenta asa gingasa ca tine a ajuns sa practice un sport atat de violent. Ne poti raspunde? Nu am avut parte de violenta in familie din fericire, cel putin nu din partea parintilor. In schimb, am un frate mai mare, Radu, care cred ca mi-a fost primul antrenor si primul coleg de sparring pentru ca, de fiecare data cand avea ocazia si de fiecare data cand ramaneam singuri acasa, ma batea. Asa ca pot sa zic ca mi-am dezvoltat o oarecare rezistenta la durere inca de pe vremea aia. E mai mare sau mai mic? E mai mare cu doi ani fara doua zile decat mine. Suntem aceeasi zodie. Stii care era partea cea mai rea? Ca parintii nostri ne faceau mereu ziua impreuna. Eu sunt nascuta pe 26 iunie, el pe 28, si tot timpul ne faceau ziua pe 27. El fiind mai mare, primea intotdeauna cadouri. De mine uita toata lumea. Si a ramas Radu in lumea sportului? El acum lucreaza in Timisoara, la o firma de piese auto. Nu are nicio treaba cu sportul. Eu am inceput cu judoul si a venit si el la scurt timp dupa mine pentru ca, cred eu, i-a fost teama ca o sa incep sa-l bat. Dar a renuntat dupa aproape un an pentru ca a vazut ca bataia doare. Si-a dat seama ca nu e usor sa fii Diana. Daca nu ai avut antrenament de mic, nu o sa reusesti. "Lumea te subestimeaza tot timpul si te trimite la cratita" De ce MMA? Nu m-am grabit sa fac tranzitia catre MMA. Am luat totul pas cu pas. Am inceput cu judo. Dupa un timp mi-am dorit mai mult, asa ca am intrat in zona de unifight, care e un fel de MMA pentru juniori. Apoi am vrut mai dur, asa ca am mers pe partea de kickbox, unde am luptat in gale de amatori, iar mai tarziu in gale profesioniste. Am avut norocul sa se organizeze o gala de MMA in Severin, acolo unde locuiam la vremea aceea. Cum nu erau atat de multi luptatori, m-au solicitat, si asa am ajuns din intamplare in cusca. Dar ca sa fiu sincera, eu am aflat ultima ca voi lupta pe reguli de MMA. Eu stiam ca o sa ma bat in deschiderea unei gale RXF, dar voi lupta pe reguli de kickbox. Ei bine, am aflat si eu cu doua-trei zile inainte, asa ca am zis "Hai sa o fac si pe asta!". Dupa care mi-a placut, am vazut ca se termina mai repede meciurile si am zis "Gata, asta trebuie sa fac mai departe". Aveam 18 ani. Ce le spui oamenilor cand te intreaba ce cauta o fata la MMA? Ca femeie intr-o lume a barbatilor, pe o parte e usor, pe o parte e si greu. E greu pentru ca lumea te subestimeaza tot timpul si mereu aud chestii de genul "Ah, tu te mariti intr-un an, doi, faci copii si n-o sa mai lupti". Pe asta o aud de la 18 ani incontinuu si uite ca nu m-am maritat, n-am facut copii. Si pe partea cealalta e usor pentru ca sunt putine fete inca, iar nivelul MMA-ului in Romania e foarte scazut. Mie mi-a fost mult mai usor sa ma afirm. Ca baiat, ca sa ajungi cel mai bun din Romania, trebuie sa invingi alti sase-opt-zece-doisprezece adversari, iar pentru mine ca fata a fost indeajuns sa bat doua-trei fete ca sa-mi arat suprematia. Dar da, trebuie sa recunosc ca inca ma lovesc de fraze de genul: "Esti femeie, trebuie sa stai la cratita. In bucatarie e locul tau!". Ai facut pentru prima data pregatirea centralizata in afara Romaniei. Care sunt concluziile dupa patru luni petrecute in Canada, de la nivelul tehnic la cel al mentalitatii? In primul rand, e cu totul si cu totul alt nivel aici. In plus, aici am fost acceptata foarte bine. In Romania, ca fata, toti se uita un pic ciudat la mine. Aici nu s-a intamplat asa ceva. Socializam altfel si toata lumea e egala, toti ne simtim la acelasi nivel. "In Canada nu sunt prejudecati. Ma voi stabili aici si vreau sa-mi aduc si parintii" Si cum e Canada pentru omul Diana Belbita? As putea compara Canada cu un oras in care am stat: Oradea. De ce? Pentru ca e liniste, lumea e linistita. In Bucuresti am stat jumatate de an si eram stresata de agitatia si aglomeratia care era peste tot, aici pot spune ca ma bucur de liniste. Si altceva, aici fiecare face ce vrea, nu exista prejudecati. Nu conteaza cum te imbraci sau daca iesi ciufulita de la antrenament, ca m-am saturat sa se uite toata lumea la mine daca uit sa ma pieptan dupa un antrenament. Mai ai de gand sa te intorci? Desi initial am crezut ca o sa vin doar pentru o scurta perioada de timp, am decis sa raman aici. In Romania voi veni doar in vizita, cel putin cat timp parintii mei vor fi in tara, pentru ca intentionez sa-mi cladesc un viitor aici si sa-i aduc si pe ei. Antrenorul tau este Alin Halmagean, un roman stabilit si el in Canada. Cand l-ai cunoscut? Pe coach Alin l-am intalnit cu cativa ani in urma la o gala RXF acolo unde eu ma chinuiam sa fac categoria pentru ca aveam de slabit 9 kilograme in doar patru zile. Si m-am trezit in ultima zi ca mai aveam patru-cinci kilograme de dat jos si nu stiam cum, ca eram la inceput. El s-a oferit sa ma ajute si chiar a stat cu mine cateva ore incontinuu si asa am ivatat sa fac slabirea. Asa ca nu am venit aici in necunoscut, m-am bucurat sa am ocazia sa lucrez cu el si ma bucur ca sunt aici si ca ma simt ca intr-o familie. Pentru ca de cand am venit am fost tratata ca un membru al familiei de coach Alin si de prietena lui. Acolo, cumva singura, ce te motiveaza in fiecare zi sa dai tot ce ai mai bun? Pentru mine e foarte simplu cu motivatia. Am o motivatie foarte, foarte puternica: eu lupt pentru ciocolata. Am vorbit cu antrenorul meu si mi-a zis ca daca voi castiga in prima runda, imi va da zece torturi! Nu a vrut sa riste si a zis prima runda. Deci am toata motivatia sa castig meciul asta si sa-l castig foarte repede. "Inainte de meci sunt foarte speriata, inima imi bate in gat, dar in cusca ma simt invincibila" Cum te pregatesti psihologic acum si cum a evoluat pregatirea ta din punctul asta de vedere? Sincer, la inceput nu ma gandeam ca pot s-o iau de la capat in fiecare zi, dar nu am simtit vreodata ca as vrea sa renunt. Am avut momente cand mi-am zis "Nu mai vreau, asta e ultimul meci, de maine ma opresc!". Dar nu am simtit niciodata cu adevarat asta. Pentru mine, cand ma trezesc dimineata, simt nevoia sa ma duc la sala la fel de mult cum am nevoie de mancare, de apa, de orice altceva. Nu e o alegere, e un mod de viata. Inainte de meci am emotii, trebuie sa recunosc ca am emotii. Imi simt pusul ridicat, inima imi bate deja undeva in gat, in tample. Si cu cat se apropie meciul, mi-e mai teama si parca simt nevoia sa prelungesc momentele alea dinaintea meciului cat mai mult, imi doresc ca meciurile dinaintea mea sa dureze cat mai mult. E, cand incep sa ma apropii de ring, incerc sa traiesc prezentul. Sa nu ma gandesc la ce a fost, sa nu ma gandesc la ce urmeaza, ci sa ma bucur de momentul ala. Cand ajung in cusca, deja devin invincibila. Am atata incredere in mine ca nimic nu ma mai poate opri. Stii ca ai vorbit cum o fac speakerii motivationali referitor la ideea trairii prezentului, nu? Nu stiu, dar daca ai sta langa mine inainte de un meci si as fi sincera, pentru ca de cele mai multe ori mint, mint pe toata lumea din jurul meu cand ma intreaba "Esti bine? Esti speriata?". "Cine, eu? Nuuu. Deloc!". Dar adevarul e ca inainte de meciul meu cu zece-cinsprezece minute, sunt foarte speriata. Stiu ca tipa aia din fata mea poate fi un monstru. Dar am norocul ca pot sa-mi stapanesc emotiile si sa fie pozitive. In contextul asta, crezi luptatorii se nasc sau se fac? Nu poti sa fii luptator daca nu te nasti, daca nu ai acel ceva. Trebuie sa intelegi ca intre invins si invingator durerea se imparte egal. Poti sa castigi un meci si sa fii tu ala care are mai multe rani, sa ai damage-ul cel mai mare si trebuie sa iti placa chestia asta. Eu cred ca trebuie sa ai nebunia asta, pentru ca e anormal sa-ti placa sa iei si sa dai pumni. Ok, noua ne place senzatia aia de victorie, dar pe langa asta e foarte mult de tras, multe sacrificii la fiecare antrenament, la fiecare meci, plus emotiile, deci categoric trebuie sa te nasti. "N-am visat sa ajung in UFC asa repede. Sunt inca imatura sportiv" Ce victorie e mai satisfacatoare: una rapida, printr-un armbar sau ceva de genul, ori una dupa o lupta ca in filme de trei runde, cu mult sange si toate cele? Daca ma vei intreba inainte de meci, sigur ti-as spune ca vreau una rapida, foarte rapida. Dar daca dupa un meci m-ai pune sa aleg, l-as alege de zece, de o suta de ori pe ala care a durat mai mult. Chiar am un meci pe care l-am pierdut de care sunt mai mandra decat de multe victorii. Cum pregateste o luptatoare profesionista debutul in UFC? Avand in vedere momentul, m-am pregatit cel mai mult. Am facut patru luni de antrenamente aici in Canada, dar era firesc sa se intample asta, pentru ca e debutul meu la un nivel atat de inalt. Despre momentul cand te-a sunat UFC-ul ce ne poti spune? Sincer, sunt unul dintre putinii luptatori care n-a visat sa ajunga in UFC, pentru ca eu am vrut sa iau totul pas cu pas si sa am un parcurs bun in sportul meu. Asa ca acest pas ma asteptam sa-l fac peste doi sau trei ani, pentru ca eu sunt inca un copil, nu sunt inca indeajuns de matura din punct de vedere sportiv, mai am foarte multe de invatat. Tocmai de aceea am luat o decizie rapida si imediat dupa semnarea contractului am venit aici in Canada, pentru ca mi se ofera mai mult decat in Romania. Ti-ai fixat vreun obiectiv in privinta traseului tau in UFC? Momentan ma gandesc sa iau meci cu meci. Dar dupa ce il voi castiga pe primul, ma voi gandi la al doilea si apoi tot asa pana cand o sa ajung sa lupt pentru centura. Si cand o sa ajung acolo, sper sa castig si centura aia. De unde vine aceasta incredere? Pentru mine e simplu: fac ceea ce-mi place. Si daca voi gresi la un moment dat, macar ma pot consola cu ideea ca am facut tot ce puteam mai bine. Nu simt ca am facut o greseala cand am plecat de la mine din oras pentru a ma antrena, cum nu simt nici acum ca am facut o greseala ca am venit in Canada sa ma antrenez aici. Asta e ceea ce-mi doresc acum si in viitor. In momentul cand n-o sa mai simt sa fac asta... Chiar nu simt o secunda ca muncesc. Cand ma intreaba cineva ce lucrez, le spun ca nu lucrez, desi, daca stau bine si ma gandesc, o fac de la 14 ani. "Talentul te aduce la sport si la un anumit nivel, dar apoi munca face diferenta" Crezi in talent? Da, pentru ca trebuie sa fii talentat cand decizi sa faci ceva si categoric, daca ai acel gram de talent, ti se si potriveste ceea ce vrei sa faci. In opinia mea, talentul e doar un pas de inceput si atat. Sunt convins ca in Romania sunt luptatori mult mai talentati decat mine. Si spun ca sunt sigura pentru ca i-am vazut, ii stiu. Sunt nu de cinci ori sau zece ori mai talentati decat mine, ci de o suta de ori. Dar talentul te duce pana la un anumit nivel. Daca tu iti doresti sa faci mai mult si nu esti dispus sa te schimbi, pentru ca evolutia implica o continua schimbare, nu ai ce sa faci cu talentul. Daca pui doi incepatori fata in fata, stii care dintre ei e mai talentat si care nu. In schimb, cand ajungi la un nivel inalt si pui doi oameni fata in fata, munca face diferenta mult mai mult. Pentru ca vorbim de munca si sacrificii, cat de delicata e problema alimentatiei? Intreb deoarece nu stiu cati dintre noi sunt constienti de sacrificiile pe care le faceti. Eu nu stiu ce cred altii despre noi, pentru ca de multe ori am auzit "Ce, tu te bati acolo si poti avea noroc sa termini meciul in cateva secunde si sa fii campion". Nu, nu! Pentru acele cateva secunde, noi muncim luni intregi. Si in afara de sacrificiile astea pe care le facem, mai trebuie sa renuntam si la ciocolata, ceea ce pentru mine e suprem. Noi, sportivii, suntem cei mai chinuiti, oricum. E foarte greu sa mergi intr-un restaurant si sa vezi ca toti isi comanda tot ce vor, iar tu ai voie sa mananci jumatate de salata. Apropos de sacrificii, trebuie sa te intreb. La voi, femeile, sunt unele probleme specifice, cum ar fi menstruatia. Ce se intampla in acele momente cu voi? Ne exorcizam! (Se rade in hohote) Intr-adevar, noi, femeile, avem si acea perioada pe care eu ironic am denumit-o "perioada vesela" pentru ca nu e tocmai vesela. Cand se intampla evit sa ma duc la antrenament o zi sau doua, daca este posibil, iar antrenorii mei m-au inteles. In schimb, cand ne gandim ca oricand se poate intampla sa ai un meci in acea "perioada vesela", mergem pe principiul "Doamne ajuta!", pentru ca nu mai poti face ceva. Daca pana sa semnez cu UFC si sa intru in programul USADA (n.r. - agentia antidoping americana), care este extrem, extrem de strict, puteam sa folosesc niste pastilute care se gaseau inclusiv in Romania, acum nu mai pot. Asa ca incerc sa imi programez meciurile intr-o perioada mai fericita pentru mine. Dar daca se intampla, se intampla, e o chestie umana, normala. Cum a intrat in baie peste agentii antidoping ca sa se razbune Pentru ca ai pomenit de USADA sunt curios de un lucru: cum au fost primele teste pentru tine? Cand am intrat in program, am fost testata de doua ori in primele saptamani. O data in Romania si o data in Canada. Cand am ajuns in casa unde stau acum, a aparut la usa o doamna foarte draguta, cu care m-am inteles de altfel foarte bine. Doar ca mi s-a parut foarte ciudat in momentul in care m-am dus la baie ca mi-a zis ca ea nu o sa iasa afara, ca o sa ramana cu mine, mai ales ca eu sunt foarte pudica. Si e destul de greu, dar am reusit sa dau proba de urina. Dupa ce au sigilat proba, respectiva a fost si ea la baie si m-am dus dupa ea, i-am deschis usa si am intrebat-o daca ei ii place sa se uite cineva la ea? Si ea ce a zis? S-a uitat la mine ciudat, a avut un soc. Si eu ma gandesc acum ce-a fost in capul meu, dar a meritat. Chiar a meritat. Cat ai spune ca te-ai schimbat in cele patru luni petrecute in Canada? Din punct de vedere sportiv, simt ca am evoluat foarte mult de cand am venit aici. Pe asta ma si bazez cand ma gandesc la urmatorul meci. Desi ultimele mele lupte au fost victorii, nu se compara cu nivelul la care urmeaza sa ma lupt. Dar ma bazez pe faptul ca m-am schimbat foarte mult si am vazut asta de la zi la zi aici. Ca om, pot spune ca am devenit mai copil decat eram inainte. Daca participarea la anumite reality show-uri m-a maturizat foarte mult, venirea aici m-a dus putin inapoi si ma bucur ca e asa. Cum a fost participarea la cele doua show-uri? Cred ca m-au imbatranit cu cativa ani sau cel putin mi-au dat maturitatea necesara. La primul, am vazut lucrurile ca un copil si m-am bucurat de fiecare moment. In schimb, in cel de-al doilea reality show am mers cu oarecare experienta si am vazut lucrurile putin altfel, din perspectiva unui adult. Nu mai aveam naivitatea de care dadusem dovada in primul dintre ele. Participarea la cele doua show-uri m-a facut sa-mi doresc sa lupt mai mult ca sa raman in lumea asta a sportului pentru ca eu am crescut in lumea asta frumoasa, unde respectul primeaza. Si am ramas un pic socata cand am vazut adevarata fata a oamenilor. Am fost crescuta ca intr-un glob in lumea asta a sportului si nu am cunoscut lumea exterioara. Si am avut un soc cand am vazut cum pot fi oamenii de fapt. Ca am ajuns la oameni si la cum pot fi ei, ai vreun idol? E cineva care te inspira in vreun fel? Nu am un idol bine stabilit. Admir in general oamenii care muncesc pentru visele lor si ii admir pe cei carora altii nu le-au dat nicio sansa si au ajuns undeva acolo sus. Asta ma motiveaza si pe mine, ca stiu ca de la nimic pot sa ajung foarte, foarte sus. Nu as vrea sa dau un nume exact de idol, dar am tot respectul pentru Ronda Rousey. Noi femeile ii datoram tot ce putem sa facem astazi. Vrea sa salveze animalele si sa antreneze fetite pentru a o depasi Cand ti-ai dat seama ca poti face din acest sport si o profesie, adica ceva din care sa te intretii? Trebuie sa recunosc ca atunci cand am inceput nu credeam ca pot ajunge in punctul in care sunt acum, sa ma pot intretine din sportul pe care-l practic. Era un simplu hobby. Foarte mult timp nu am crezut, mai ales ca am trecut prin perioade foarte, foarte grele: nu puteam sa-mi platesc chiria, trebuia sa imprumut foarte multi bani ca sa fac lucrul asta. In schimb, acum stiu ca se poate si voi putea sa fac asta multi ani de acum inainte. Dar sa nu uitam ca sunt zece ani de munca in spate. Pentru cei care intra acum in sportul asta trebuie sa stie ca dureaza ani de zile pana cand ajungi la nivelul asta, dar merita. Daca povestea ta ar putea sa inspire oamenii, ce ai vrea sa ia ei de la tine? In primul rand, as vrea ca oamenii sa inteleaga ca ceea ce facem noi, luptatorii, nu e doar violenta. Pana la urma e un sport si e un sport care te educa. Cam asta e scopul meu principal: sa dovedesc lumii ca ceea ce fac nu e doar violenta. De asta am si participat in reality show-uri, pentru a dovedi ca un luptator stie sa si vorbeasca, poate sa si gandesca rapid atunci cand e nevoie si nu stim doar sa ne dam doar pumni in cap. Pentru cei care se uita putin pe Instagram-ul tau cred ca era clar asta, deoarece eu am gasit niste poze din vremea cand invatai pentru bacalaureat. Banuiesc ca nu erau doar de parada... Da, erau zile intregi in care invatam. Tin minte ca inainte de bac stateam noaptea si invatam, pentru ca ziua aveam antrenamente si nu aveam timp, asa ca noaptea invatam. Chiar daca de multe ori lipseam cate o zi intreaga de la scoala ca sa ma odihnesc, sa-mi revin, daca aveam un test peste cateva zile, stiam ca urmatoarele doua-trei zile nu o sa le mai dorm. Te-ai gandit ce sa faci dupa ce vei termina activ cu acest sport solicitant? Momentan ma focusez doar pe prezent pentru ca mi-am dat seama ca sunt abia la inceput asa ca mai am multi ani de munca aici. O sa raman tot in lumea sportului, nu ma vad facand altceva. Pe viitor mi-ar placea sa fac ceva in preajma copiilor pentru ca imi plac copiii foarte mult. In acelasi timp, mi-ar placea sa deschid un centru pentru animale si sa pot salva animalute, dar asta cred ca o voi putea face si ca sportiv activ. Dar in privinta copiilor mi-ar placea sa ajut foarte multe fetite sa ajunga mai sus decat voi ajunge eu. Dar cu baietii ce ai? Baietii au alte modele, in general baieti. Dar fetele au nevoie de un model feminin, ca sa vada concret ca se poate. Diana, aici incheiem pentru ca stim ca ai un program incarcat in perioada asta. Iti multumim pentru timp si multa bafta! Multumesc si eu! Cosmarul cantarului explicat de un luptator UFC Diana Belbita a trecut proba cantarului ieri seara si a aratat foarte bine in momentul cand greutatea i-a fost masurata la 56,7 kilograme, limita maxima a admisa. Pentru sportivii de contact, de cele mai multe ori aceasta operatiune de incadrare in categorie este cea mai dificila. Tocmai de aceea, am rugat-o pe "Printesa Razboinica" sa ne explice exact cum procedeaza in ultima zi, atunci cand se deruleaza cele mai dure clipe din tot acest procest. Baie fierbinte cat suporta corpul, poate chiar putin mai mult, in care pui sare de mare, cam jumatate de kilogram. Umpli cada fix pana la gat. De ce? Pentru ca inima trebuie sa fie in zona calda, iar creierul in zona rece. Cel mai bine e sa-ti pui gheata pe cap. Dupa aceea, iti dai cu o crema speciala foarte grasa, iti iei un costum care nu iti lasa pielea sa respire si intri in sauna. Acolo simt ca ma sufoc, tocmai de aceea nu pot sa stau foarte mult, maxim zece minute. In tot timpul asta, respir prin gheata pusa intr-un prosop, ca aerul pe care-l inspir sa fie cat mai rece, sa nu simt ca ma sufoc. Am gheata pe cap, respir prin gheata si atunci partea superioara, capul si creierul, raman la o temperatura ok, asa ca nu ametesc

Articole asemanatoare