Stranieri

thumbs

Situatia lui Chipciu a fost lamurita: "Am primit un telefon, mi-au spus ca ma asteapta". Unde va evolua romanul

12.06.2019, 10:17 Sursa: Prosport

Alex Chipciu a incheiat sezonul fotbalistic pe o panta ascendenta. Eliminarea din meciul Malta - Romania, scor 0-4, este singurul lucru care ii umbreste fericirea.

Folosit pe postul de fundas de selectionerul Cosmin Contra in "dubla" tricolorilor din preliminariile EURO 2020, jucatorul in varsta de 30 de ani a evoluat bine si a fost printre cei mai buni fotbalisti ai selectionatei Romaniei. Cu toate acestea, "Gurita" nu se va putea baza pe serviciile lui Chipciu in urmatorul meci al nationalei. Fotbalistul lui Anderlecht a fost eliminat in victoria cu Malta si va rata partida cu Spania din septembrie.

" Nu vreau sa imi gasesc scuze, dar cumva totul se compenseaza. Sigur ca regret cele doua cartonase si faptul ca m-am autoexclus din planurile pentru jocul cu Spania ", a declarat Chipciu pentru Digi Sport, care a precizat ca are vesti bune din Belgia.

Internationalul roman a ajuns la Anderlecht in anul 2016, formatie alaturi de care a castigat titlul de campion. In sezonul trecut a fost insa imprumutat la Sparta Praga, dar se pare ca viitorul mijlocasului este tot Belgia.

" Am primit un telefon din Belgia si mi s-a spus ca sunt asteptat inapoi. Mi s-a comunicat programul si pe 8 iulie ma prezint la echipa. E o veste foarte buna pentru mine ", a mai spus Chipciu.

Romania este acum la egalitate de puncte cu Suedia, sapte, si ocupa locul secund in clasamentul grupei F. Spania este lider cu maximum de puncte, 12.

" Nu ne va fi usor cu Norvegia si Suedia acasa. Au un nivel foarte bun, iar noi va trebui sa il depasim pe al nostru. E important ca dupa dubla asta putem spera in continuare, ca suntem la mana noastra. Un mare plus mi se pare ca nu cedam in niciun moment si avem forta de a reveni din situatii limita, asa cum am egalat si la Oslo ", a adaugat optimist Chipciu, care a trimis si un mesaj pentru suporterii echipei nationale a Romaniei:

" Sa fiti siguri ca vom face tot ce e omeneste posibil si mai mult chiar pentru calificare. Pana in toamna poate ca vor fi langa noi si Pintilii, si Chiriches, doi fotbalisti determinanti pentru Romania in opinia mea ".

Alexandru Chipciu are 45 de selectii la nationala Romaniei, pentru care a marcat 6 goluri.

Articole asemanatoare