Liga 1

thumbs

"Fan Gift Challenge" a declansat nebunia abonamentelor in Copou. Primarul Mihai Chirica, presedintele Adrian Ambrosie si antrenorul Mihai Teja au acceptat provocarea si au cumparat abonamente pentru fani

21.07.2019, 17:17 Sursa: Prosport

Strategia de marketing a Politehnicii Iasi de stimulare a vanzarii de abonamente a "prins" rapid, iar in ultimele zile in Copou s-a declansat o adevarata nebunie. Jocul "Fan Gift Challenge", gandit dupa celebrul "Ice Bucket Challenge", a avut multi "adepti" pana acum, de la primarul Mihai Chirica si pana la antrenorul Mihai Teja sau presedintele Adrian Ambrosie.

In prima faza, edilul Iasiului a cumparat cinci abonamente pe care le-a oferit unor elevi de nota 10, iar acesta a lansat la randul sau provocarea mai departe viceprimarilor.

"Sportul este si pentru elevi de nota 10. O minte sanatoasa sta intr-un corp sanatos. Pe noi, iesenii, ne reprezinta si sportul. Provoc cat mai multi suporteri sa sutina Politehnica Iasi cumparand si daruind abonamente. Ca sa fiu mai concret, ii provoc pe domnii viceprimari sa cumpere, sa daruiasca abonamente si sa provoace alte persoane" , a declarat primarul Mihai Chirica.

La scurt timp, viceprimarul Gabriel Harabagiu a achizitionat mai multe abonamente si i-a indemnat pe ceilalti 25 de consilieri locali sa faca acelasi lucru.

Adrian Ambrosie si Mihai Teja au intrat si ei in joc

Presedintele executiv Adrian Ambrosie a intrat si el in joc si a provocat un medic, un om de afaceri si un om de fotbal, acesta din urma fiind chiar antrenorul Mihai Teja.

"Am intrat si eu in joc, am cumparat abonamente si vreau sa fac o donatie speciala pentru doi suporteri pe care ii stiu de mult timp. Vreau sa provoc mai departe un medic, un om de afaceri si un om de fotbal. Medicul este fratele meu, chirurgul Lucian Ambrosie, apoi provocarea este pentru omul de afaceri iesean Mircea Apostu, iar omul de fotbal este antrenorul Mihai Teja. Mihai Teja, te provoc sa cumperi abonamente si sa le daruiesti unor fani, pentru a ne bucura impreuna de performanta la Iasi ", i-a transmis presedintele Ambrosie antrenorului Mihai Teja. Reactia tehnicianului nu a intarziat. Teja a acceptat provocarea, pe care a transmis-o mai departe directorului de scouting Toni Helesteanu si "secundului" Costel Pana.

"Am primit provocarea de la presedintele clubului, am am cumparat trei abonamente si la randul meu vreau sa provoc alti doi oameni. Pe Toni Helesteanu si pe antrenorul secund Costel Pana, pentru a cumpara abonamente suporterilor care vor fi langa noi. Acestea vor fi oferite printr-un concurs pe Facebook si incercam astfel sa aducem cat mai multi suporteri la stadion. Uniti vom invinge!" , a fost mesajul antrenorului Mihai Teja.

Conform lui Sergiu Melinte, referent marketing la clubul Poli Iasi, "Fan Gift Challenge" a prins foarte bine in Copou: "Politicieni, oameni de afaceri, medici, oameni de sport si simpli suporteri s-au alaturat campaniei noastre si au cumparat cate 3 sau 5 abonamente. Ii asteptam pe toti cei provocati sa ni se alature, sa cumpere abonamente si sa provoace mai departe alte persoane. Chiar si pe cei 25 de consilieri locali, care pot ajuta astfel echipa fanion a orasului".

Articole asemanatoare