Cupa Romaniei

thumbs

Robert Moldoveanu si povestea sa impresionanta de viata: "Dumnezeu imi protejeaza picioarele!"

20.01.2020, 12:56 Sursa: Prosport

Robert Moldoveanu, 20 de ani, este unul dintre produsele suta la suta ale Academiei de copii si juniori din Stefan cel Mare. Acesta trage tare in cantonamentul de la Marbella pentru a prinde un loc de titular in echipa gandita de Dusan Uhrin, mai ales ca Ciobotariu a fost vandut la CFR, asa cum ProSport a anuntat in exclusivitate. Atacantul supranumit "Balon" a surprins la antrenamente cu multitudinea de tatuaje religioase pe care le are pe picioare, iar ProSport l-a provocat pe jucator sa isi spuna povestea si motivul acestor desene: "Am suferit accidentari grele la picioare si simt ca tatuajele pe care mi le-am facut imi vor proteja picioarele, cu ajutorul lui Dumnezeu. Am avut pana la 18 ani trei operatii la genunchi. Prima data cand m-am operat la ligament am facut sase luni de recuperare, asa cum trebuia, iar dupa ce am revenit s-a rupt meniscul. A urmat o alta interventie. Am stat pe bara vreo doi ani si jumatate in total". 5 goluri in 49 de meciuri a marcat Moldoveanu pentru Dinamo, all-time in Liga 1 Pe langa tatuajele religioase, Robert are desenat pe gamba si un fotbalist in tricoul lui Dinamo care ridica o Cupa deasupra capului: "Eu sunt imediat dupa ce am castigat Cupa Romaniei la juniori. A fost primul meu trofeu si simt ca daca il am cu mine mereu, pe picior, vor mai veni si altele" Accidentarile lui Moldoveanu si perioada de absenta 1. Ligamente incrucisate si meniscul rupte la piciorul drept - sase luni de inactivitate 2. Meniscul rupt la piciorul drept - patru luni de inactivitate. 3. Ligamentele incrucisate, anterior si posterior, si meniscul de la piciorul stang rupte - un an si doua luni de stat pe tusa. Dinamo va juca luni, 20 ianuarie, de la ora 16:30, partida amicala cu cei de la Osijek.

Articole asemanatoare