Liga 1

thumbs

Meciul cu Sepsi Sfantu Gheorghe, capital pentru Poli Iasi! Echipa lui Mircea Rednic nu are voie sa mai faca pasi gresiti

03.07.2020, 14:39 Sursa: Prosport

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Poli Iasi si Sepsi Sf. Gheorghe deschid duminica returul play-out-ului la o ora ciudata pentru un meci de Liga I -13.00, dar si pentru luna iulie, programare ce a starnit nemultumirea ambelor formatii. Daca pentru oaspeti, locul 10, cu 24 de puncte, presiunea rezultatului nu este atat de mare, Poli Iasi nu-si mai poate permite pasi gresiti daca vrea sa joace si in sezonul viitor in Liga I. Elevii lui Mircea Rednic sunt pe loc de baraj la inceput de retur, dar trebuie spus ca ierarhia este una intermediara, in conditiile in care ambele formatii aflate pe locuri retrogradabile, Chindia si Dinamo au cel putin cate un meci in minus, la fel si Hermannstadt, situata peste Iasi in clasament. Ambele formatii vin dupa un esec in campionat, Sepsi la Clinceni (0-1), iar Poli acasa cu Hermannstadt (2-3), dupa un meci cu un arbitraj scandalos. Interesant este ca Poli si Sepsi s-au mai intalnit de trei ori in acest an, de fiecare data pe terenul echipei lui Leo Grozavu, covasnenii avand un bilant pozitiv: doua victorii (una in sezonul regulat si una in turul semifinalelor Cupei Romanniei) si o remiza (in turul play-out-ului). Poli Iasi - Sepsi, un meci cat o finala In plus, dupa meciul de duminica Poli si Sepsi se vor intalni la cateva zile distanta din nou, tot in Copou, de aceasta data in returul semifinalelor Cupei Romaniei. Daca in Cupa meciul nu mai are nicio miza pentru ieseni dupa umilinta din tur (1-5), disputa din campionat este vitala pentru echipa lui Mircea Rednic. De importanta meciului de duminica sunt constienti si oficialii ieseni, presedintele Ciprian Paraschiv admitand ca partida este una capitala pentru echipa sa. "Eu sunt convins ca vor veni si rezultatele. Am incredere in echipa. Mai sunt sapte etape, sapte finale extrem de importante, iar meciul cu Sepsi este unul capital. In primul rand este nevoie de incredere, pentru ca echipa nu a aratat un fotbal rau. Din pacate, nu am avut rezultatele asteptate si pe care, zic eu, le-am fi meritat. In al doilea rand, cred ca e nevoie de unitate. Toti cei care iubim Politehnica trebuie sa fim alaturi de baieti si de antrenorul Mircea Rednic pentru ca sanse sunt", a declarat presedintele Ciprian Paraschiv, care spera ca echipa sa sa fie pragmatica in urmatoarele meciuri si sa obtina rezultate chiar daca nu va practica cel mai frumos fotbal: "Avem nevoie de rezultate si poate ar trebui sa fim mai pragmatici. Prefer un joc mai urat, dar sa obtinem un rezultat pozitiv". A fost executie in meciul cu Hermannstadt! Ciprian Paraschiv s-a referit si la arbitrajul din meciul cu FC Hermannstadt, pe care l-a caracterizat ca fiind o executie a cavalerilor in negru: "E o realitate. Iasul nu are cea mai buna echipa din Liga I. Iasul nu are puterea sa revina dupa doua penalty-uri neacordate si unul controversat acordat oaspetilor. Eu cred ca, in conditiile unui arbitraj corect, eram intr-o pozitie mult mai linistitoare in clasament". Iau in calcul si barajul Oficialul din Copou ia in calcul si varianta barajului daca echipa nu se va salva de la retrogradare direct: "Absolut, orice este posibil. Noi trebuie sa facem toate eforturile pentru a ne salva de la retrogradare. Poate reusim sa ne salvam in urma unei pozitii in clasament care sa ne scuteasca de un meci de baraj. Dar daca vom ajunge la baraj va trebui sa demonstram si acolo ca suntem o echipa de Liga I".

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare