Tenis

thumbs

Monica Niculescu joaca tenis cu inimile fanilor. Romanca a fost eliminata fara drept de apel dupa un prim set in care a incantat. Cati bani a incasat romanca

21.01.2020, 13:37 Sursa: Prosport

Monica Niculescu (129 WTA) si-a incheiat aventura la Australian Open dupa ce a fost invinsa in primul tur de Alize Cornet (61 WTA), 7-5, 1-6, 0-6. Jucatoarea din Romania, care venise dupa trei victorii in calificari, nu a rezistat decat un set in fata adversarei din Franta si va incasa 140.000 de dolari australieni in urma performantei. Romania a ramas doar cu doua jucatoare pe tabloul principal al Australian Open, dupa ce si Monica Niculescu a fost invinsa. Sorana Cirstea va juca in al doilea tur cu senzatia de 15 ani Coco Gauff, in timp ce Simona Halep, care a trecut de Jeninifer Brady, urmeaza sa o infrunte pe invingatoare intre Harriet Dart si Misaki Doi. Monica Niculescu a sperat doar un set la glorie Niculescu a inceput perfect meciul si s-a desprins rapid la 4-0 folosindu-se de jocul ei nonconformist si variat. Si-a conservat avantajul pana la 5-1, dar semnele rele au inceput sa apara imediat. Cornet si-a revenit si a egalat la 5-5, dar Niculescu a reusit sa smulga setul in ultimele doua game-uri ale primei manse. Insa totul s-a sfarsit acolo pentru jucatoarea din Slatina, pentru ca pana la final meciul nu a mai avut istoric. Cornet a marsaluit spre victorie fara mari emotii, reusind sa-si asigure victoria cu doua seturi aproape fara cusur: 6-1, 6-0. Garitoare pentru Niculescu sunt cifrele. Daca in primul set a reusit sa contabilizeze 15 lovituri castigatoare, Monica nu a mai strans decat 5 astfel de lovituri in urmatoarele doua manse. In acelasi timp, Alize Cornet si-a calibrat serios jocul dupa prima parte a jocului si a reusit sa reduca numarul gresilor nefortate de la 12 in primul set, la 5, respectiv 3 in urmatoarele doua. In ciuda esecului, Monica Niculescu are de ce sa se bucure. A reusit sa treaca de trei tururi de calificari pentru a ajunge pe tabloul principal, iar aceasta performanta ii va aduce 50 de puncte WTA si 140.000 de dolari australieni (n.r. - aproximativ 420.000 de lei) .

Articole asemanatoare