Informare de presă

Informare de presă

18.05.2020 

 

Actualizare program începând cu 25 mai 2020

Începând de luni, 25 mai 2020, se renunţă la programul de lucru în ture în cele 29 de magazine stradale Orange, iar programul de funcţionare al acestora va fi:

  • de luni până vineri: 9:00 - 18:00
  • sâmbătă: 9:00 – 14:00

 

18 mai 2020

Încă de la începutul crizei generate de virusul Covid-19, prioritatea companiei a fost aceea de a lua toate măsurile posibile pentru protecţia clienţilor şi a angajatilor Orange, alături de asigurarea continuităţii reţelei şi a serviciilor furnizate.

Acum, când trecem într-o nouă etapă, privim cu optimism spre viitor, însă rămânem la fel de responsabili şi vigilenţi.

De aceea, în următoarele două săptămâni ne propunem o revenire progresivă la procesele şi programele de vanzare specifice Orange. Magazinele Orange îşi vor desfăşura activitatea după protocoale stricte ce au ca scop menţinerea gradului sporit de protecţie a clienţilor şi a angajaţilor. Vom urmări atent evoluţia situaţiei medicale la nivel naţional, precum şi recomandările autorităţilor.

Începând cu data de 18 mai 2020, Orange România va redeschide 29 de magazine stradale ce vor funcţiona după un program redus, de luni până vineri în intervalul orar 09:00 - 17:00 şi sâmbăta în intervalul 09:00 – 14:00. Astfel, clienţii sunt aşteptaţi în toate cele 64 de magazine pe care Orange le administrează direct, excepţie făcând cele aflate în incinta spaţiilor comerciale de tip mall, care rămân închise în acord cu reglementările stabilite de autorităţi.

Pentru a asigura un mediu sigur de lucru, angajaţii Orange din magazine îşi vor desfăşura activitatea în ture alternative de câte o săptămână, cu jumătate de echipă în magazin, iar cealaltă jumătate în remote work. Aceştia vor urma condiţii stricte de conduită, respectând principiile distanţării sociale în interacţiunile directe cu clienţii. În plus, pe mesele de testare a telefoanelor, clienţii vor găsi gel dezinfectant şi mănuşi, iar dezinfectarea magazinelor şi a spaţiilor de lucru se va realiza la intervale de timp regulate.

Ca măsură de prevenție a răspândirii virusului şi pentru a evita posibilele perioade de aşteptare în afara magazinelor, clienţii sunt încurajaţi să facă în prealabil o programare online. Aceasta se poate efectua pe pagina dedicată din site-ul Orange: https://www.orange.ro/shops/

 

Informare de presă

Informare de presă 2

Informare de presă 3



sus