Orange avertizează asupra importanţei protecţiei datelor personale

Orange avertizează asupra importanţei protecţiei datelor personale

12.05.2020 

Orange România realizează în mod frecvent campanii de conştientizare a fraudei în rândul clienţilor săi, considerând că prevenţia este una dintre cele mai bune metode de combatere a acestui fenomen. Printre măsurile de conştientizare şi prevenire a fraudei se numără: trimiterea de mesaje SMS bulk către toată baza de clienţi sau postarea de mesaje de atenţionare pe paginile oficiale de Social Media.

Recent, ne-au fost semnalate tentative de fraudă de tip phishing, una dintre cele mai des întâlnite tipuri de fraudă.

Fraudatorii utilizează diverse mijloacele de comunicare, precum e-mail, mesaje scrise, scrisori, apeluri telefonice, social media. Aceştia se prezintă ca fiind reprezentanţi Orange şi solicită informaţii cu caracter confidenţial cum ar fi: CNP, parole personale, coduri PIN, numere de card sau de cont. De cele mai multe ori, aceste informaţii sunt solicitate pentru validarea unor premii sau oferte de care urmează să „beneficieze” clientul sau pentru corectarea facturilor eronate, ca urmare a unor defecţiuni tehnice.

Cea mai sigură măsură de prevenire a unei posibile fraude este de a nu da curs solicitărilor dintr-un mesaj suspect. Recomandăm clienţilor noştri ca înainte de a întreprinde orice acţiune (de exemplu: furnizare date personale, transfer de bani, reîncărcarea unei cartele pre-plătite) să verifice informaţia cu persoane de încredere şi din surse sigure. Dacă totuşi au comunicat unor persoane necunoscute parole sau coduri de identificare, le recomandăm să schimbe de urgenţă parolelele şi să blocheze conturile respective.

Mai multe informaţii şi recomandări pot fi găsite pe site-ul nostru oficial, în secţiunea dedicată prevenirii tentativelor de fraudă: https://www.orange.ro/termeni-si-conditii/#tentativefrauda



sus