Samsung Galaxy S7 Edge 32GB Black

Samsung Galaxy S7 Edge 32 GB Black


  rating 4,68 din 5
punctaj obtinut
din 142 review-uri
functionalitate:


design:


raport calitate-pret:


experienta de utilizare:

 
recomandă:
 

Adrian despre Samsung Galaxy S7 Edge 32GB Black


functionalitate:

design:

raport calitate-pret:

experienta de utilizare:
rating general


PRO

Când am pus prima dată mâna pe cel mai nou telefon al celor de la Samsung am avut un deja vu. Anul trecut, testam Galaxy S6 Edge Plus, iar cele două smartphone-uri seamănă din multe puncte de vedere. Diferenţele sunt însă semnificative, iar dacă vă doriţi un nou telefon, alegeţi fără nicio îndoială S7 Edge.

Diferenţa faţă de S6 Edge Plus este dată, în primul rând, de diagonala mai mică, de 5,5 inchi faţă de 5,7 inchi de pe modelul de anul trecut. Sud-coreenii l-au rotunjit şi pe margini, astfel că îl poţi ţine mai bine în mâini şi, în plus, l-au făcut mai subţire. Este clar mult mai ergonomic decât S6 Edge Plus.

Este de ajuns? Merită schimbarea de look cei 3600 de lei cât costă noul smartphone?

Pe hârtie, telefonul are un hardware superior, de ultimă generaţie. Un procesor octa-core Exynos 8890, 4 GB de RAM, spaţiu de stocare de 32 GB extensibil prin microSD. Fără îndoială, aceste aspecte contează însă, pentru un utilizator fără pretenţii, cifrele nu spun nimic, experienţa de utilizare fiind cea care contează.

La acest capitol, aşa cum ne aşteptam, Samsung Galaxy S7 Edge se comportă excelent. N-ai ce să-i reproşezi. Android-ul 6 este bine pus în valoare, aplicaţiile se încarcă instant, totul se mişcă fără probleme. La fel ca şi pe S6 Edge Plus.

Şi atunci? Unde este diferenţa semnificativă? Poate în ceea ce priveşte camerele foto&video;.

Avem una dual-pixel, de 12 MP, cu f/1.7, dimensiune a senzorului de 26mm, iar a pixelului de 1.4 microni, detecție de fază, OIS, LED flash, detecție a feței și a zâmbetului, HDR, panorama. Camera secundară este de 5 Megapixeli cu f/1.7, dimensiune a senzorului de 22mm.

Le-am testat în cele mai dure condiţii, în club, acolo unde senzorii sunt supuşi efectelor de lumină. Unele poze au ieşit bine, altele nu.

De filmat, Samsung Galaxy S7 Edge filmează excelent, dovadă clipul video de mai jos. Însă la fotografii mai dă rateuri, câteodată. Asta înseamnă că nu reuşeşte să cuprindă fidel imaginile închise. Nici iPhone-ul 6s nu face asta, aşa că, pe ansamblu, camerele se comportă optim, însă diferenţa semnificativă faţă de senzorii de pe Galaxy S6 Edge nu am sesizat-o ca fiind extrem de relevantă.

Pe ansamblu, fotografiile arată bine, poate cel mai bine captate de un telefon de ultimă generaţie.

Ce ne-a plăcut, şi se vede că s-a lucrat la acest aspect, este autofocusul. Este categoric mult mai rapid decât cel de pe generaţia anterioară. Telefonul este capabil să capteze o imagine optimă indiferent cât de mult îl soliciţi. Asta pe timp de zi, pentru că noaptea, ca orice telefon, mai dă din când în când rateuri şi trebuie să focusezi manual.

La capitolul software pentru cameră, Samsung a înţeles că simplitatea este esenţială. S7 Edge vine, într-adevăr, cu foarte multe modul de fotografiere, însă contează că cel auto se mişcă excelent. Câţi dintre voi au stat să fotografieze în modurile Pro, Selective Focus, Panorama, Video collage, Live broadcast, Slow motion, Virtual Shot, Food, Hyperlapse?

Revenind la modul video, 4K reprezintă, fără îndoială, un moft. De ce acest lucru? Pentru că numai 1 minut de înregistrare înseamnă 340 MB. Gândiţi-vă numai la faptul că veţi dori să încărcaţi un astfel de clip pe youtube sau pe Facebook etc. Timp pierdut, nervi, etc. Asta mai cu seamă dacă nu aveţi o conexiune de internet performantă.

În rest, telefonul filmează excelent în Full HD şi credem că este de ajuns pentru o experienţă optimă. Cu un astfel de telefon, indiferent unde te afli, în club sau în concediu, nu o să mai simţi nevoia unul aparat foto.

Galaxy S7 Edge vine, din start, cu Android 6.0.1 Marshmallow. Asta înseamnă cel mai bun ecosistem dezvoltat de Google.

Nu mai ai atât de multe aplicaţii nesolicitate, iconurile sunt mari, experienţa de utilizare este ireproşabilă. Pe S6 Edge Plus, ca şi pe S6, update-ul va veni, probabil, în 2-3 luni, motivele fiind, bineînţeles, de natură comercială.

Cea mai importantă facilitate care ne-a atras atenţia la Galaxy S7 Edge a fost Always ON-ul, adică prezenţa pe display a orei, datei, calendarului şi a altor notificări. Telefonul, cu aceste informaţii active, chiar arată special, diferenţiindu-se faţă de cele telefoane.

Samsung Galaxy S7 Edge vine cu o baterie de 3600 mAh, cu 600 mAh mai mare faţă de cea de pe Galaxy S6 Edge Plus. Şi la acest capitol, diferenţele sunt insesizabile. Ambele telefoane reuşesc cu brio să încheie o zi de utilizare, dar nu mai mult. Speram ca Samsung Galaxy S7 Edge să ofere o performanţă superioară, diferenţa există, însă este prea puţin relevantă pentru un utilizator obişnuit.

Poate doar dacă faci economie, dezactivezi sincronizarea automată a conturilor de email şi reţele sociale, dacă dai luminozitatea mai mică şi eviţi să te uiţi la filme, doar în astfel de condiţii să ducă mai mult de o zi.

Dacă aveţi de ales între Galaxy S6 Edge Plus şi Samsung Galaxy S7 Edge alegeţi, fără îndoială, ultimul model. Măcar pentru faptul că puteţi extinde spaţiul de stocare, că este rezistent la apă şi praf şi că este mai ergonomic. În plus, nu se mai încălzeşte ca generaţiile anterioare, Samsung oferind o soluţie de răcire a procesorului care chiar funcţionează excelent.

Şi mai este un aspect pe care Samsung îl scoate în evidenţă. Telefonul acesta lucrează excelent cu Gear VR, camera de realitate virtuală oferită la pachet celor care vor să-l cumpere.

Pentru cei dornici de astfel de experienţe, compatibilitatea este maximă. La S6 Edge, scârţâie puţin. Să intri pe Samsung Internet Beta şi să vezi clipurile de pe Youtube în VR poate fi o experienţă interesantă.

CONCLUZIE

Samsung Galaxy S7 Edge reprezintă, fără îndoială, un plus faţă de Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge Plus. Aduce câteva lucruri care contează, însă parcă nu atât de importante pe cât ne-am fi dorit.

Dacă aveţi un S6 sau un Note 4 sau 5, să faceţi upgrade-ul la noul smartphone poate fi doar o opţiune de noutate, nu neapărat de experienţă de utilizare.

Dacă aveţi, însă, un telefon mai vechi, diferenţa va fi semnificativă. Faţă de S5, S7 este cu mult superior. La fel ca la iPhone-uri, cu ale sale versiuni S, sud-coreenii au adăugat ceva în plus, însă nu atât de mult cât să facă o diferenţă radicală.

 


CONTRA

Noul smartphone este împachetat în acelaşi sandwich de sticlă pe care l-am criticat şi anul trecut. Da, arată premium, este spectaculos, însă extrem de fragil. N-ai vrea, sub nicio formă, să scapi telefonul din mână.

Galaxy S7 Edge are o problemă pe care Samsung încă nu a rezolvat-o “ difuzorul. Oare când vom vedea două difuzoare stereo pe seria Galaxy? Şi când va înţelege Samsung că, plasând difuzorul în partea de jos a telefonului, de cele mai multe ori îl acoperi cu mâna, astfel că audiţia este afectată.

O altă problemă o reprezintă căştile „ergonomice”. Din experienţa noastră, forma acestora nu este tocmai ideală, pentru că plasarea acestora în urechi poate fi deranjantă. În plus, parcă nici calitatea sunetului din căşti nu este la fel ca 0cea de pe căştile de pe Note 4 sau Galaxy S5.

 
Consideri util acest review?

0 comentarii


comentariul tau iti poate aduce puncte doar daca esti autentificat.

adauga un comentariu

Am deja cont. Vreau sa ma autentific !

Utilizator nou. Vreau sa imi creez cont !

comentariu:

  Sunt de acord sa primesc de la Orange Romania mesaje despre noile oferte sau invitatii la chestionare online.



produse similare

Samsung Galaxy A9 128GB Dual SIM Black


rating 3 din 5

2 review-uri
50% dintre utilizatori recomanda

Samsung Galaxy S8 black


rating 4,33 din 5

9 review-uri
88% dintre utilizatori recomanda

Samsung Galaxy S9 Coral Blue


rating 4,86 din 5

fii primul care
adauga un review pentru Samsung Galaxy S9 Coral Blue


top sales

Samsung Galaxy A34 5G


rating 0 din 5
0 review-uri
0% dintre utilizatori recomanda
1

Apple iPhone 14


rating 0 din 5
0 review-uri
0% dintre utilizatori recomanda
2

Samsung Galaxy S23 Ultra 5G


rating 4,5 din 5
2 review-uri
100% dintre utilizatori recomanda
3




sus