#Development@Orange

3/09/2020

Noi credem că #învățarea trebuie să satisfacă complet următoarea afirmație: rolul oricărei acțiuni de învățare este să conecteze oamenii la procesele pe care le desfașoară, să îi pregătească pentru noi activități și misiuni, oferindu-le cadrul pentru o dezvoltare continuă, în beneficiul lor.

La Orange, avem o curriculă vastă de teme și specializări, o bibliotecă impresionantă de cursuri, o echipă energică și entuziastă de #Trainers & #LearningConsultants, și o Comunitate de #Experți (L.e.C.O), #InternalCoaches & #CareerCounselors care pune la dispoziția tuturor colegilor cunoștințele și abilitățile pe care aceștia să le folosească în activitățile lor de business, dar și pe plan personal, în așa fel încât performanța îmbunătățită să fie diferențiatorul și efectul fiecarei acțiuni de învățare la care oamenii participă.

Credem în #dezvoltare continuă și punem la dispoziție toate mijloacele prin care oricare dintre colegii noștri să poată învăța abilități noi sau să rafineze și să ducă la stadiul de măiestrie abilități pe care deja le stăpânesc.

Fie că vorbim despre cursuri create intern pe diverse tematici, cursuri externe sau instrumente cu licență, cursuri disponibile pe platforme online (într-un grad de varietate extrem de ridicat), de cursuri livrate în sala de training sau printr-un webminar online, la Orange #SeFaceCarte.

Din 2020, digitalizarea, programele de leadership, coaching precum și cele de însușire a unor noi abilități, conduse și facilitate în mediul virtual, au adus în organizația noastră ecouri peste așteptări. Astfel, mediul virtual de facilitare tinde să devină un instrument de bază în livrarea programelor de dezvoltare, oferind un grad ridicat de flexibilitate și dinamism, acordat businessului și pieței de muncă, în general.

Fie că îți dorești să înveți sau îți face plăcere să împărtășești cunoștințe și să îi instruiești pe alții, #ȘcoalaOrange are porțile deschise pentru toți angajații.

Ești curios să afli mai multe? La Orange, poți.

  • Share