06.11.2025, 10:11 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Peste 25.000 de joburi noi au fost postate de la inceputul lunii octombrie pe platforma eJobs, in crestere cu 10% fata de luna anterioara, in conditiile in care angajatorii pregatesc terenul pentru cresterea volumului de munca din perioada urmatoare, campaniile de Black Friday si apropierea sarbatorilor de iarna fiind principalii doi factori care influenteaza nevoia de extindere a echipelor.
"A inceput o perioada in care numarul de optiuni pentru candidati creste, insa trebuie mentionat ca aceste optiuni se adreseaza in special candidatilor din segmentul entry level, care au maximum doi ani de experienta. Chiar daca vorbim despre o crestere contextuala a activitatii, creata de cele doua momente - Black Friday si sarbatorile de iarna - doar 10% dintre pozitiile postate sunt part-time si mai putin de 5% sezoniere", explica Roxana Draghici, Head of Sales in cadrul eJobs.
Domeniile in care s-a vazut cea mai mare evolutie a angajarilor au fost call - center / BPO, cu un plus de 80% fata de luna septembrie, industria alimentra (A17%) si servicii (A5%). In cifre absolute, este vorba despre 6.400 de locuri de munca postate de angajatorii din call - center / BPO, 3.300 de job-uri in industria alimentara si 3.400 in servicii. Alte domenii care au nevoie sporita de personal in aceasta perioada sunt retailul, turismul si transport / logistica (domeniu care include si business-urile de curierat). Dintre toate, retailul ramane cel mai mare angajator, care, fara sa fi marcat o crestere fata de luna trecuta, a scos in piata aproape 6.500 de pozitii.
"Angajatorii au acum nevoie de mai multi operatori in call-centere, de mai multi lucratori comerciali, in depozite, personal pentru restaurante si unitati de cazare, dar si soferi sau livratori. Sunt job-uri care atrag nu doar tineri, ci si candidati care au peste 40 de ani, care se afla in acest moment in cautarea unui loc de munca si care se pot angaja acum mai rapid decat in alte perioade ale anului", mai spune Roxana Draghici.
In acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 2.800 de joburi pentru operatori call - center, 2.000 pentru curieri si livratori, 2.600 de locuri de munca pentru lucratori comerciali si 2.400 pentru lucratori in depozit. Acestea sunt suplimentate de alte pozitii disponibile pe iajob.ro, platforma de locuri de munca destinate candidatilor care nu au studii superioare: 2.000 pentru operatori call - center, 2.400 pentru lucratori in depozit, 900 pentru curieri si livratori si 500 pentru lucratori comerciali.
Numarul de aplicari atrase de ofertele disponibile in aceste domenii este de 900.000 in ultima luna. 355.000 de aplicari au mers catre locurile de munca din retail, 130.000 catre cele din servicii, 121.000 pentru call - center / BPO si 96.000 catre turism. Angajatorii din transport si curierat au atras 90.000 de aplicari, iar cei din industria alimentara 93.000. Cea mai mare parte a aplicarilor pentru aceste domenii apartine candidatilor entry-level, cu maximum doi ani de experienta.
Potrivit datelor Salario , comparatorul salarial marca eJobs, salariul oferit unui curier este, in medie, de 4.000 de lei pe luna. Un candidat care aplica pentru un job de lucrator comercial trebuie sa se astepte la un salariu mediu de 3.800 de lei, in timp ce un lucrator in depozit poate incasa aproximativ 3.500 de lei pe luna. In industria alimentara salariul mediu net este de 4.300 lei pe luna, iar in turism de 4.100 de lei. Acestea sunt medii nete, la nivel national, si includ, prin urmare si salariile oferite de angajatorii din orasele mai mici ale tarii.
Pentru orasele mari, precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Timisoara sau Iasi, si in special pentru acei angajati care lucreaza si in ture de weekend, salariile pot ajunge sa fie si cu 40% - 50% mai mari.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.