×

Accesează
contul existent

Externe

„Leo from Chicago”: Vatican News lansează documentarul despre rădăcinile americane ale papei Leon

„Leo from Chicago”: Vatican News lansează documentarul despre rădăcinile americane ale papei Leon

10.11.2025, 12:28 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

La sase luni de la alegerea papei Leon al XIV-lea, Vatican News lanseaza documentarul "Leo from Chicago", care dezvaluie povestea personala si profesionala a lui Robert Francis Prevost, viitorul pontif. Productia, realizata in colaborare cu Arhidieceza de Chicago si organizatia "Apostolado El Sembrador Nueva Evangelizacion" (ESNE), exploreaza radacinile americane ale papei, copilaria sa in orasul Dolton, Illinois, si parcursul educational care l-a pregatit pentru vocatia augustiniana. Filmul aduna marturii ale fratilor sai, Louis si John, ale profesorilor, colegilor de studiu, prietenilor si confratilor din ordinul augustinian, conturand o imagine completa a formarii sale spirituale si intelectuale. Documentarul surprinde de asemenea experientele sale academice si implicarea in comunitatile si parohiile pe care le-a slujit inainte de alegerea sa ca papa. "Leo from Chicago" este succesorul documentarului "Leon de Peru", lansat in luna iunie a acestui an, care a prezentat activitatea papei in timpul misiunii sale in America Latina. Aceasta productie video este realizata de jurnalistii Deborah Castellano-Lubov, Salvatore Cernuzio si Felipe Herrera-Espaliat, iar montajul a fost realizat de Jaime Vizcaino Haro. Unde poate fi vizionat documentarul Documentarul va fi disponibil online pe canalul YouTube Vatican News in trei limbi - engleza, italiana si spaniola - si va fi difuzat de alte institutii media internationale. In paralel, jurnalistii acreditati la Sala de presa a Sfantului Scaun vor putea viziona o proiectie in avanpremiera, la Filmoteca Vaticanului, incepand cu ora 16:00. Proiectiile publice ale documentarului vor continua in mai multe orase din Italia, in cadrul intalnirilor dedicate papei Leon: Vicenza si Cremona pe 21 noiembrie, Trento pe 25 noiembrie, Verona pe 1 decembrie, Genova pe 5 decembrie si Cagliari pe 15 decembrie. Evenimentele organizate de Departamentul pentru comunicare al Vaticanului urmaresc sa aduca in atentia publicului contributia papei Leon la viata bisericii si la cooperarea internationala a institutiilor religioase.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare