08.11.2025, 15:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Este vorba despre Italia, tara in care oamenii traiesc mai mult decat oriunde in Europa. Numarul persoanelor din Italia care traiesc pana la 100 de ani a ajuns la peste 23.500, iar 2.000 din ele au implinit aceasta varsta doar in 2025, scrie The Guardian. Potrivit datelor statistice ale agentiei nationale din Italia, numarul persoanelor care ating aceasta varsta este mai mare decat dublul centenarilor din 2009. Dintre cei care ating aceasta varsta simbolica in 2025, 82,6% sunt femei, acestea ocupand primul loc si in randul celor 724 de semi-supercentenari din Italia - persoane cu varsta de 105 ani si peste. Lucia Laura Sangenito, care locuieste in regiunea sudica Campania, va implini in aceasta luna 115 ani si va deveni cea mai in varsta femeie din Italia si a treia cea mai in varsta din Europa. Europa imbatraneste Numarul persoanelor care ating varsta de 100 de ani creste rapid in tarile UE, iar estimarile arata ca acest numar va ajunge la aproape jumatate de milion pana in 2050, fata de 96.600 in 2019. Franta, Italia si Grecia au cea mai mare proportie de centenari pe cap de locuitor. Pe de alta parte, in Marea Britanie, numarul centenarilor s-a dublat in decurs de doua decenii, de la 8.300 in 2004 la 16.600 in 2024, potrivit cifrelor publicate in luna octombrie. Care e secretul acestei performante Potrivit The Guardian, dieta mediteraneana a fost considerata mult timp secretul longevitatii italienilor, combinata cu legaturi sociale puternice si un sistem de sanatate considerat in general bun. Persoanele cu varsta de peste 100 de ani din Italia tind, de asemenea, sa aiba o stare de spirit pozitiva. Pe de alta parte, imbatranirea populatiei cauzeaza probleme guvernului italian, in conditiile in care natalitatea inregistreaza o scadere drastica, iar sistemele de pensii si de sanatate se afla sub presiune. Anul trecut, in Italia au fost inregistrate doar 370.000 de nasteri.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.