16.11.2025, 10:42 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit Ministerului Sanatatii, Concursul National de Admitere in Rezidentiat pentru domeniile medicina, medicina dentara si farmacie se desfasoara pe baza unei tematici si bibliografii unice la nivel national. Un total de 5.374 de locuri si posturi sunt scoase la concurs, dintre care: 4.649 pentru medicina, 464 la medicina dentara si 261 pentru specializarea de farmacie. Numarul total de candidati din acest an este de 10.147 de absolventi inscrisi la nivel national, dintre care: 6.956 la medicina, 1.950 la medicina dentara si 1.241 la farmacie. Concursul se desfasoara simultan in centrele universitare Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Targu Mures si Timisoara, sub forma de test-grila cu 200 de intrebari, identice in toate centrele, pe durata a 4 ore. Promovarea si alegerea unui loc sau post sunt conditionate de obtinerea a minimum 60% din punctajul maxim national, potrivit ministerului. Alexandru Rogobete le-a urat "mult succes" candidatilor "Astazi este o zi importanta - nu doar simbolic, ci cu adevarat importanta pentru sistemul de sanatate din Romania. Pentru ca astazi viitori medici, farmacisti si stomatologi vor intra pe drumul lor catre profesia in care vor trata, vor salva, vor ajuta. Le transmit mult succes tuturor!", a declarat Rogobete. El a mai precizat ca Romania are probele vechi in ceea ce priveste scolarizarea in domeniul medicinei. "Stiu si recunosc ca Romania are probleme vechi, probleme ignorate prea multi ani, legate de cultul mentoratului si cultul discipolului. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, si stiu ca intelegeti asta. (...) Este greu pentru unii sa accepte ca, indiferent cata experienta ai, indiferent ce functie sau titulatura porti, oricat de mare profesor esti, daca nu ai langa tine discipoli, esti doar o forma fara fond. Stimati viitori medici rezidenti, farmacisti si stomatologi, va asigur de toata intelegerea si tot sprijinul meu. O parte dintre schimbarile legislative au fost deja adoptate, altele vor urma - toate cu un singur scop: normalitate, echilibru si respect", a conchis Rogobete.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.