18.11.2025, 10:04 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Psihologii atrag atentia asupra unui obicei tot mai raspandit, care submineaza relatiile fara ca oamenii sa realizeze: phubbing-ul. Termenul descrie situatia in care cineva isi ignora interlocutorul pentru a se uita la telefon, iar efectele pot fi destul de serioade, de la resentimente in cuplu la deteriorarea legaturii dintre parinti si copii. In cupluri, cei care se simt ignorati tind sa reactioneze la fel, ceea ce poate crea o spirala de respingere reciproca, explica dr. Claire Hart, psiholog la Universitatea din Southampton. Intr-un studiu realizat pe aproape 200 de persoane, ea a descoperit ca perceptia de "a fi phubuit" este asociata constant cu scaderea satisfactiei in relatie. Psihologul Kaitlyn Regehr, de la University College London, spune insa ca solutia nu este sa ne criticam pentru lipsa de autocontrol, ci sa devenim mai constienti de momentul in care luam telefonul in mana. Ea propune o regula simpla: de fiecare data cand atingi telefonul in prezenta cuiva, explica ce faci, apoi pune-l la loc si reia conversatia. Declaratii precum "Verific la ce ora este trenul" sau "Ii raspund mamei, apoi sunt cu tine" ajuta la intreruperea comportamentului automat si transmit persoanei din fata ca nu este ignorata. In acelasi timp, metoda te impiedica sa ajungi, fara sa vrei, la scroll prelungit, scrie BBC. Specialistii spun ca fiecare intrerupere pentru telefon rupe legatura cu celalalt si poate dura minute bune pana cand conversatia revine la ritmul initial. De aceea, mici gesturi de transparenta pot schimba dinamica unei relatii si pot preveni conflicte alimentate de un ecran care fura, incet, atentia si apropierea dintre oameni.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.