Negociatorii Uniunii Europene au fost amenințați de omologii americani în timpul negocierilor de la Londra, pentru a bloca propunerea internațională de taxare a poluării din transportul maritim.
03.11.2025, 14:24 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presiunile, descrise drept "fara precedent" de oficiali ai Comisiei Europene, au avut loc in octombrie, la reuniunea Organizatiei Maritime Internationale din Londra. Potrivit relatarilor diplomatilor europeni, citati sub anonimat de Politico luni, acestia au fost chemati la Ambasada SUA din Marea Britanie, unde li s-ar fi transmis amenintari directe privind relatiile comerciale ale tarilor lor cu Statele Unite si chiar vizele membrilor de familie. Altfel spus, companiile din acele state ar fi putut pierde contracte sau acces la piata americana daca delegatii nu votau in linie cu Washingtonul, iar familiile diplomatilor riscau restrictii sau retragerea vizelor pentru SUA. Presiunile au dat roade, taxa a fost amanata "Negociatorii nostri nu au mai vazut niciodata asa ceva in vreo discutie internationala", a declarat un oficial european care a discutat cu cei implicati. Sursele sustin ca presiunile au venit pe fondul opozitiei lui Donald Trump fata de masurile climatice mondiale, liderul american considerand combaterea incalzirii globale "o escrocherie". SUA s-au opus initiativei de taxare a poluarii din transportul maritim, pe motiv ca ar afecta companiile americane. Dupa o campanie intensa de lobby, summitul Organizatiei Maritime Internationale a decis amanarea cu un an a introducerii taxei, decizie considerata o mare victorie de Washington. "Presiunea SUA a creat o atmosfera de frica, care, la randul ei, a generat haos si a dus, in cele din urma, la amanarea adoptarii masurii", a explicat Christiaan De Beukelaer, expert in politici climatice la Universitatea din Melbourne. SUA si UE, din nou in conflict diplomatic Departamentul de Stat american a refuzat sa comenteze, insa secretarul de stat Marco Rubio a aparat actiunile SUA intr-un articol din Wall Street Journal: "Diplomatia reala, bazata pe interesul national - al nostru si al lor - poate bloca scheme birocratice lipsite de responsabilitate". Criticii considera insa ca episodul marcheaza o noua ruptura intre SUA si Uniunea Europeana si o lovitura adusa sistemului multilateral nascut dupa al doilea razboi mondial. "Odata ce incepi sa ameninti tari, subminezi structura si functionarea multilateralismului", a avertizat analistul politic din Melbourne.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.