17.11.2025, 13:11 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Compania Nordis Management SRL a incheiat pentru proiectul Nordis Mamaia Wave 1408 de conventii, din care 709 au fost unitati pentru care dreptul de proprietate a fost transferat catre terti/promitenti cumparatori prin contracte de vanzare-cumparare, 441 cu promisiuni valide de vanzare-cumparare, pentru care nu apar neconcordante documentare, iar 212 sunt promisiuni fara obiect deoarece unitatile au fost valorificate catre un tert sau au fost recompartimentate, arata raportul realizate de CITR, numit administrator judiciar in procedura de insolventa.
Analiza a identificat si 46 unitati cu interpretari divergente, pentru care administratorul judiciar considera ca obligatia de predare a imobilului inca subzista, in timp ce administratorul special apreciaza ca obligatia a incetat.
In ultimele 7 luni, CITR a examinat peste 2937 de foldere de documente provenite atat de la creditori, cat si de la compania debitoare. Informatiile au fost completate cu date de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI) si de la instantele de judecata.
In proiectul Nordis Mamaia Wave au fost identificate si 303 unitati disponibile, fara promisiuni de vanzare-cumparare in derulare, dar dintre care unele dintre ele sunt ipotecate, si 109 spatii tehnice si comerciale disponibile .
Cauzele care au determinat suprapunerile de conventii si identificarea a 212 conventii in derulare, ramase fara obiect sunt urmatoarele: incheierea simultana mai multor conventii cu diferite persoane pentru aceeasi unitate, incheierea mai multor conventii cu diferite persoane, concomitent cu recompartimentarea unitatilor si schimbarea destinatiei unitatii, de exemplu, transformarea unor unitati locative in spatii de birouri sau functiuni conexe (tehnice, administrative ori de recreere).
In continuare, CITR va realiza analiza individuala a cererilor de transfer. Pentru cele 441 de conventii fara neconcordante documentare, administratorul judiciar va analiza cererile creditorilor in vederea perfectarii contractelor de vanzare-cumparare. De asemenea, va propune solutii alternative pentru promisiuni fara obiect.
Procedura de insolventa a societatii Nordis Management SRL a fost deschisa la 7 octombrie 2024, aflandu¬se in prezent in perioada de observatie.
Insolventa implica in acest caz 1228 de creditori cu o masa credala solicitata de peste 900 milioane lei, din care 721 milioane lei reprezinta creante acceptate. Totodata, CITR gestioneaza peste 600 de litigii aferente acestui dosar de insolventa.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
17.11.2025, 18:44
Compania de tehnologie 2Performant isi extinde echipa de management si o numeste pe Ana Oprita in...