Jumanji: Nivelul următor

Jumanji: Nivelul următor

6.7 / 10 (IMDB rating)
Premiera.
06.12.2019
Director.
Jake Kasdan
Distributie.
Karen Gillan, Dwayne Johnson, Madison Iseman, Kevin Hart, Awkwafina, Jack Black, Danny DeVito, Colin Hanks, Alex Wolff
Gen.
Acţiune, Aventuri, Comedie
Durata.
114 minute
AP12

Sinopsis

Jumanji: Nivelul următor

Grupul celor patru tineri din filmul anterior revine - Spencer, Bethany, Fridge şi Martha. Ei sunt acum studenţi la colegiu şi se întorc la Brantford în vacanţă. Fiecare dintre ei trece prin această etapă a vieţii într-un mod diferit; Unii se străduiesc, iar alţii se adaptează mai greu vieţii de după jocul prin care au trecut, ieşind învingători. Spencer şi Martha au încercat o relaţie la distanţă, dar acum se află într-o pasă proastă pentru că Martha a adoptat un comportament sigur de sine pe care l-a dobândit în filmul anterior. Aceasta îl determină pe Spencer să o îndepărteze şi s-o evite, creând o distanţă emoţională între ei. Spencer a avut o perioadă grea la NYC; lucrurile nu-i merg prea bine la şcoală, nu e fericit şi e nesigur în legătură cu relaţia lui cu Martha. Spencer revine acasă şi-l găseşte pe bunicul locuind împreună cu mama sa, după o operaţie grea la şold. De fapt, bunicul Eddie (Danny DeVito) s-a mutat chiar în fosta lui cameră, iar asta înseamnă că ei doi vor trebui să stea împreună în aceeaşi încăpere. Bethany a evoluat nemaifiind fata populară, preocupată de sine de altă dată; ea a dezvoltat un altruism care a făcut-o să călătorească prin toată lumea pentru a-i ajuta pe oameni, găsind satisfacţie în ajutorul pe care-l oferă altora. Ea vede totul dintr-o altă perspectivă, iar asta a modificat modul în care priveşte acum lumea. Fridge a trecut de la “băiatul de băiat” din liceu la fotbalistul de clasă din colegiu. Faptul că a trebuit să se adapteze la o nouă şcoală, la o nouă echipă, o nouă lume a fost o provocare dificilă, dar Fridge a mai trecut prin asta. AVATAR-urile AU REVENIT ÎN JOC Întregul eşalon al avatarurilor a revenit, chiar dacă acestea pot avea oarecare modificări. Întrucât jocul a fost spart la finalul producţiei anterioare şi nu mai funcţionează normal, orice schimbare e posibilă. DR. SMOLDER BRAVESTONE Dr. Smolder Bravestone (Dwayne Johnson), arheologul plin de idei şi eroul plin de muşchi revine în joc, cu întreaga sa listă de abilităţi: alpinism, viteză, bumerang, neînfricare şi combustie internă de mare intensitate. Cu toate acestea el este acum avatarul lui Eddie (Danny DeVito), bunicul lui Spencer. În filmul anterior el a trebuit să-i ţină locul unui adolescent isteric, iar acum ajunge la capătul opus al spectrului. Juxtapunerea lui Bravestone şi a corpului musculos al lui Dwayne Johnson peste personalitatea irascibilă a unui bătrân cu proteză de şold conduce la o serie întreagă de momente hilare. DR. SHELDON “SHELLY” OBERON Jack Black revine cu şi mai mult aplomb comic în rolul doctorului Sheldon “Shelly” Oberon, “geniul complex” ale cărui abilităţi se numesc: cartografia, arheologia şi paleontologia. În timp ce slăbiciunile lui 0 lipsa rezistenţei fizice şi aversiunea faţă de căldură, soare şi nisip 0 îl fac să devină comic, mai ales în secvenţele din deşert, cunoştinţele sale de geometrie, pe care le-a dobândit recent, se dovedesc a fi salvatoare la un moment dat. În filmul anterior, el a fost avatarul lui Bethany, ceea ce a născut ilaritate prin faptul că regina frumuseţii adolescentine s-a trezit deodată în trupul “unui bărbat grăsuţ, între două vârste.” De data aceasta, Dr. Oberon serveşte ca avatar pentru Fridge, ceea ce produce noi valuri de râs, întrucât impozantul atlet se află acum într-un corp cu limite fizice considerabile. Frustrarea lui Fridge, fiindcă e plasat în avatarul lui Oberon şi crizele lui de revoltă conduc de asemenea la râsete homerice întrucât Black ştie să le provoace indiferent de mediul în care se află, sau de corpul în care locuieşte temporar. Black a fost încântat să revină în a doua rundă a jocului. “Am fost încântat ca s-a refăcut echipa,” susţine Black. “După cum ştiţi, e vorba de chimie. Asta e o latură esenţială a filmului, i...

Vezi si