![]() |
07.01.2026, 15:54
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Adoptarea unei camere foto de 200 MP pe viitoarele modele iPhone nu pare sa fie aproape de implementare. Potrivit unui cunoscut "leaker" din zona lantului de aprovizionare, senzorii de 200 MP nu fac parte, in acest moment, din prototipurile de inginerie ale Apple aflate in teste. Informatia a fost preluata si de MacRumors, care citeaza surse din Asia.
Declaratiile vin de la Digital Chat Station, de la o sursa chineza de pe reteaua Weibo, cunoscut pentru informatii recurente din zona componentelor mobile. Acesta sustine ca, desi senzorii de 200 MP sunt discutati la nivel de furnizori, ei nu au fost integrati in prototipuri iPhone folosite pentru testare. Accentul Apple ramane, cel putin pentru moment, pe rafinarea actualelor sisteme de 48 MP.
Conform aceleiasi surse, echipele Apple lucreaza in prezent la optimizarea camerelor de 48 MP, directie confirmata si de rapoarte anterioare. Sursele nu exclud complet adoptarea unui senzor de 200 MP in viitor, insa precizeaza ca dezvoltarea la nivel de inginerie nu a inceput efectiv.
Aceste informatii apar la scurt timp dupa o nota de cercetare publicata de Morgan Stanley, care sugera ca Apple ar putea introduce o camera de 200 MP pe iPhone in jurul anului 2028. Comentariile lui Digital Chat Station indica insa ca un astfel de calendar este, cel putin deocamdata, unul teoretic.
Strategia Apple, diferita de rivaliIn timp ce compania Apple ramane precauta, alti producatori au facut deja pasul catre rezolutii foarte mari. Samsung a introdus o camera principala de 200 MP pe Galaxy S23 Ultra inca din 2023, iar generatiile ulterioare au pastrat aceasta specificatie. Un astfel de senzor permite capturi cu un nivel ridicat de detaliu, crop mai agresiv si printuri de dimensiuni mari, fara pierderi vizibile de calitate.
Apple pare insa sa privilegieze o alta abordare. Prototipurile actuale din gama Pro testeaza in continuare o camera principala de 48 MP cu diafragma variabila, alaturi de o camera telefoto tot de 48 MP, cu distanta focala mai mare si diafragma mai generoasa. Aceste modificari ar urma sa debuteze pe modelele iPhone 18 Pro, programate pentru lansare in cursul acestui an.
Accent pe flexibilitate optica si performanta in low-lightDirectia aleasa indica o concentrare pe flexibilitate optica si performanta in conditii de lumina scazuta, nu pe o crestere abrupta a rezolutiei. In paralel, senzorii de 200 MP, despre care se spune ca ar fi furnizati tot de Samsung, se afla doar intr-o etapa de evaluare a materialelor si componentelor. Aceasta presupune verificari de fezabilitate la nivel de lant de aprovizionare, nu integrarea in dispozitive functionale.
Sursa mai mentioneaza interesul Apple pentru tehnologii de imagistica multispectrala, capabile teoretic sa imbunatateasca recunoasterea materialelor si procesarea imaginii. Si in acest caz, testele nu ar fi inceput, iar o implementare comerciala nu pare apropiata.
Pentru moment, datele sugereaza ca Apple va continua sa evolueze incremental sistemele foto existente, amanand trecerea la 200 MP pana cand beneficiile reale vor justifica schimbarea.
Articolul Compania Apple ramane conservatoare. Camerele de 200 MP ajung pe iPhone cel mai devreme in 2028 apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.