09.12.2025, 16:56
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cu noul televizor RGB-MiniLED ULED 116UXQ, Hisense isi propune sa stabileasca noi repere in industrie, in special prin tehnologia de iluminare locala RGB MiniLED de ultima generatie, dar si gratie dimensiunilor-record ale ecranului, cu o diagonala declarata de 116 inci sau aproape 3 metri!
Giganticul Hisense RGB-MiniLED ULED 116UXQ utilizeaza mini led-uri individuale, in culorile rosu, verde si albastru, pentru retro-iluminarea panoului 4K Ultra HD, si nu doar led-uri monocrome, precum alte modele, de unde si denumirea de RGB-MiniLED. Aceasta tehnologie, dezvoltata initial si adusa in productia de masa chiar de catre Hisense, ofera o acoperire cromatica de top in industria televizoarelor, spectrul BT.2020 fiind redat corect aproape in intregime. Luminozitatea maxima impresioneaza de asemenea, aceasta urcand la valoarea de nu mai putin de 8000 de niti, gratie celor peste 10.000 de zone local dimming cu care este dotat televizorul.
VIDEO
Si toate acestea la dimensiunile impresionante ale panoului, cu diagonala de 116 inci, modelul de fata devenind astfel cel mai mare TV RGB MiniLED din lume.
Singurul exemplar disponibil in Romania este expus chiar acum in magazinul Altex Bucuresti Nord si poate fi admirat de catre pasionati in toata splendoarea sa.
Cum functioneaza tehnologia RGB MiniLED dezvoltata de HisenseTehnologia RGB MiniLED utilizata de acest model este adusa la viata de doua cipuri special dezvoltate de Hisense. Pe de-o parte avem cipul RGB MiniLED, responsabil cu emiterea retro-iluminarii in culorile rosu, verde si albastru; de cealalta parte avem cipul Hi-View AI Engine, care controleaza intregul sistem de MiniLED-uri. Evident, acestea sunt niste explicatii simpliste, pe intelesul tuturor. In realitate, tehnologia utilizata de Hisense este atat de avansata incat televizorul RGB-MiniLED ULED 116UXQ a castigat deja distinctii precum Display Technology Innovation Gold Award pentru tehnologia sa de local dimming RGB, precum si alte premii importante, peste tot in lume.

Comparand acest model cu televizoare ce folosesc panouri OLED, Hisense merge pe conceptul ca un TV de calitate ar trebui sa se potriveasca in orice spatiu si nu doar intr-o camera intunecata. Astfel, panoul RGB MiniLED ofera o reproducere impresionanta a culorilor, validata chiar de catre Pantone, contrast puternic si luminozitate de top chiar si in incaperile puternic iluminate. De asemenea, tehnologia RGB MiniLED poate acomoda panouri de dimensiuni impresionante, precum este acest model 116UXQ, pentru cei care isi doresc televizoare capabile sa rivalizeze cu salile de cinema. Nu in ultimul rand, spre deosebire de OLED, in acest caz, nu apare deranjanta problema a potentialului burn in.
Sunet 6.2.2 integrat si tehnologia CineStage X Surround pentru audio imersivSi partea audio exceleaza, in comparatie cu difuzoarele pe care le intalnim de obicei in alte televizoare. Spre exemplu, cu ajutorul functiei CineStage X Surround, este oferit sunet surround 6.2.2 integrat direct in acest model, fara nevoia unor echipamente externe. Bineinteles, nu lipseste nici suportul pentru Dolby Atmos si DTS Virtual-X. Mai mult, prin intermediul functiei Hi-Concerto, difuzoarele interne ale 116UXQ pot fi cuplate cu un soundbar Hisense sau cu un sistem de sunet surround al producatorului, acestea lucrand impreuna pentru a oferi o ambianta sonora completa.
Dupa cum era de asteptat, modelul Hisense RGB-MiniLED ULED 116UXQ dispune si de toate tehnologiile pe care si le-ar putea dori un "devorator" de filme si seriale, precum si un gamer inrait. Astfel, cinefilii se vor bucura de suportul extins pentru toate standardele HDR actuale, precum HDR10+ Adaptive sau Dolby Vision, precum si de modul de redare "Filmmaker Mode" sau certificarea IMAX Enhanced. In schimb, pasionatii de jocuri video au la dispozitie un panou 4K nativ cu rata de refresh de 165 Hz, suport pentru VRR prin intermediul standardului FreeSync Premium Pro, precum si modul de afisare Game Mode Ultra. Iar optiunile ce tin de partea de gaming pot fi monitorizate, dar si modificate in timp real, gratie meniului Game Bar integrat in software-ul televizorului.
VIDAA OS: o interfata rapida, eleganta si completa pentru streamingSi pentru ca tot am ajuns la acest capitol, modelul RGB-MiniLED ULED 116UXQ integreaza sistemul de operare VIDAA OS, cu un aspect elegant, responsiv si echipat cu toate aplicatiile de streaming populare in tara noastra. Iar interfata acestuia este controlata cu usurinta de telecomanda alimentata solar, de la lumina ambientala, sau prin intermediul unui cablu USB Type-C, fiind eliminata astfel grija bateriilor. Mai mult, daca rataciti cumva telecomanda, exista si o functie Remote Finder: apasarea pe butonul dedicat de pe TV duce la emiterea unui semnal sonor din telecomanda, pentru a o localiza usor si rapid.
Recomandat celor care nu vor sa faca rabat la calitatea imaginii unui TV modern, dar nici in ceea ce priveste luminozitatea sau dimensiunile, RGB-MiniLED ULED 116UXQ de la Hisense este un veritabil "monstru" capabil sa va transforme casa intr-un veritabil cinema. Sau chiar mai mult de atat, functionand la fel de bine si in intuneric, cat si in conditii de lumina bogata.
Televizorul are un pret de 125.000 lei si, dupa cum aminteam mai devreme, cei interesati il pot admira in cadrul magazinului Altex Bucuresti Nord.

Articolul Hisense 116UXQ: Televizorul RGB MiniLED de aproape 3 metri care schimba regulile jocului apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.