×

Accesează
contul existent

Externe

Administrația Trump a suspendat vizele pentru 5 europeni cu funcții importante. Care este motivul

Administrația Trump a suspendat vizele pentru 5 europeni cu funcții importante. Care este motivul

Statele Unite a anunțat sancțiuni împotriva a cinci figuri-cheie din Europa, care sunt implicate în reglementarea industriei tehnologice și în combaterea dezinformării online. Printre numele vizate de această decizie se află și fostul comisar european Thierry Breton, care a fost responsabil pentru afaceri digitale.

24.12.2025, 11:08 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Departamentul de Stat a anuntat, marti, ca suspenda vizele pentru cinci europeni, pe care ii acuza ca au condus eforturile de a presa companiile de tehnologie americane sa cenzureze sau sa suprime opiniile americane, scrie Associated Press. "De prea mult timp, ideologii europeni depun eforturi concertate pentru a constrange platformele americane sa sanctioneze opiniile americane carora li se opun", a transmis pe X secretarul de stat american, Marco Rubio. Oficialul american a adaugat ca "administratia Trump nu va mai tolera aceste acte flagrante de cenzura extrateritoriala". Concret, Rubio sustine ca cei cinci europeni au promovat campanii de cenzura ale guvernelor straine impotriva americanilor si companiilor americane, care ar fi creat "consecinte potential grave asupra politicii externe" pentru SUA. Cei cinci europeni vizati de aceasta masura sunt: Imran Ahmed, director executiv al Centrului pentru Combaterea Urii Digitale; Josephine Ballon si Anna-Lena von Hodenberg, lideri ai HateAid, o organizatie germana; Clare Melford, care conduce Indicele Global de Dezinformare; si fostul comisar european Thierry Breton, care a fost responsabil pentru afaceri digitale. Thierry Breton a fost "creierul" din spatele Regulamentului european privind Serviciile Digitale (DSA), care impune o serie de cerinte stricte menite sa asigure siguranta utilizatorilor de internet online. In replica, acesta a mentionat, intr-o postare pe X, ca toate cele 27 de state membre ale UE au votat pentru Legea serviciilor digitale in 2022. "Catre prietenii nostri americani: "Cenzura nu este acolo unde credeti voi"", a scris el. Desi europenii pot calatori fara viza in SUA, masura le blocheaza accesul prin refuzarea autorizatiei electronice ESTA.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare