06.12.2025, 13:51 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Seicul Mohammed bin Abdulrahman Al Thani a declarat intr-o conferinta internationala in capitala Qatarului ca mediatorii internationali, condusi de SUA, lucreaza "pentru a forta calea" catre a doua faza a acordului. "Un armistitiu nu poate fi finalizat decat daca exista o retragere completa a fortelor israeliene, daca nu exista stabilitate in Gaza, daca oamenii pot intra si iesi, ceea ce nu este cazul astazi", a spus el. Desi armistitiul a pus capat luptelor intense din razboiul care dureaza de doi ani, oficialii din domeniul sanatatii din Gaza afirma ca peste 360 de palestinieni au fost ucisi de focurile israeliene de la intrarea in vigoare a armistitiului, in octombrie. In cadrul unor noi violente, doi palestinieni au fost ucisi intr-un atac aerian israelian la nord-vest de orasul Gaza, a anuntat spitalul Shifa. Israelul nu a facut niciun comentariu imediat. Armata israeliana afirma insa ca a efectuat o serie de atacuri asupra palestinienilor care au patruns pe teritoriul controlat de Israel in Gaza. Faza a doua armistitiului Prima faza a planului de pace in 20 de puncte al presedintelui american Donald Trump a intrat in vigoare pe 10 octombrie. Luptele au incetat si zeci de ostatici retinuti in Gaza au fost schimbati cu sute de palestinieni detinuti in inchisorile israeliene. Israelul a trimis saptamana trecuta o delegatie in Egipt pentru discutii privind returnarea ramasitelor ultimului ostatic. Urmatoarea faza, care include desfasurarea unei forte internationale de securitate in Gaza, formarea unui nou guvern tehnocratic pentru teritoriu, dezarmarea Hamas si retragerea eventuala a fortelor israeliene din Gaza, nu a inceput inca. Oficialii arabi si occidentali au declarat vineri pentru Associated Press ca se asteapta ca pana la sfarsitul anului sa fie numit un organism international care sa supravegheze incetarea focului, condus chiar de Trump. Pe termen lung, planul prevede si o posibila "cale" catre independenta palestiniana. Seicul Mohammed a declarat ca si faza urmatoare ar trebui sa fie "temporara" si ca pacea in regiune ar putea fi realizata numai odata cu infiintarea eventuala a unui stat palestinian, lucru la care se opune guvernul israelian. "Daca ne limitam la a rezolva ceea ce s-a intamplat in Gaza, catastrofa din ultimii doi ani, nu este suficient", a spus el.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.