|
26.03.2026, 13:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Despre informatiile unei aliante AUR cu PSD sau cu PNL, reprezentantii Aliantei spun ca sunt "pure inventii": "Nu a existat nicio discutie, nicio negociere, niciun fel de intelegere". "Aceste zvonuri nu apar intamplator. PSD este prins intr-o coalitie din care nu poate iesi fara sa plateasca un cost politic urias. Au ramas acolo nu pentru ca vor, ci pentru ca nu mai au de ales. De aici si incercarea de a arunca pe piata tot felul de scenarii, de la "aliante" inexistente pana la povesti despre intalniri si pacte imaginare, menite sa creeze confuzie si sa deturneze atentia de la esecurile guvernarii", se arata intr-un comunicat transmis joi de AUR. "PSD si PNL reprezinta astazi doua fete ale aceleiasi guvernari. Impreuna au crescut taxele, au refuzat sa respecte legea privind indexarea pensiilor si au pus presiune pe mame, pensionari si mediul privat. Aceste decizii le apartin si nu pot fi separate si au consecinte directe asupra nivelului de trai al romanilor", a declarat liderul senatorilor AUR, Petrisor Peiu. AUR reitereaza ca "nu exista nicio alternativa in interiorul acestei coalitii. Este aceeasi politica dusa pana la capat, de aceiasi oameni, in aceleasi interese" "AUR nu a fost parte din acest mecanism si nu are nicio intentie sa devina", potrivit comunicatului citat. Presedintele PSD Sorin Grindeanu s-a intalnit cu presedinta parlamentului European, Roberta Metsola, careia i-a spus ca PSD urmareste cu ingrijorare "semnalele tot mai dese de apropiere dintre partidul premierului si liderii formatiunii extremiste conduse de George Simion".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.