×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Australia: 4,7 milioane de conturi ale tinerilor sub 16 ani, dezactivate în contextul interdicției...

Australia: 4,7 milioane de conturi ale tinerilor sub 16 ani, dezactivate în contextul interdicției privind rețelele sociale

La o lună de la intrarea în vigoare a interdicției privind rețelele sociale în rândul tinerilor sub 16 ani din Australia, au fost dezactivate 4,7 milioane de conturi, a declarat vineri autoritatea de reglementare a internetului din țară.

16.01.2026, 09:33 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Marile companii de social media au dezactivat milioane de conturi care apartineau copiilor sub 16 ani din Australia, a declarat vineri autoritatea de reglementare a internetului a tarii. Pana acum, platformele au eliminat aproximativ 4,7 milioane de conturi detinute de tinerii sub 16 ani din Australia. Actiunea vine in contextul in care aceasta interdictie privind utilizarea retelelor sociale a intrat in vigoare pe 10 decembrie 2025. "Astazi, putem anunta ca aceasta masura functioneaza. Este un motiv de mandrie pentru Australia. Aceasta a fost o legislatie de pionierat la nivel mondial, dar acum este urmata in intreaga lume", a declarat premierul Anthony Albanese intr-o conferinta de presa, potrivit NBC News. Numarul conturilor dezactivate este mult mai mare decat estimarile care au circulat inainte de adoptarea legii. Potrivit Associated Press, compania Meta, care detine platformele Facebook, Instagram si Threads, a anuntat ca a sters aproximativ 550.000 de conturi care apartineau tinerilor sub 16 ani. "Nu ne asteptam ca legile privind siguranta sa elimine fiecare incalcare. Daca am face acest lucru, limitele de viteza ar fi esuat, deoarece oamenii depasesc viteza, limitele de consum de alcool ar fi esuat, deoarece, credeti sau nu, unii copii au acces la alcool", a afirmat comisarul pentru siguranta electronica, potrivit sursei citate. Un studiu realizat cu experti in sanatate mintala va urmari impactul pe termen lung al interdictiei timp de mai multi ani. Australia, prima tara din lume care introduce o astfel de masura Australia a devenit, in luna decembrie, primul stat din lume care introduce o varsta minima pentru retelele sociale. Aceasta masura vine dupa ani de critici la adresa marilor companii tech, acuzate ca au intarziat implementarea unor solutii reale pentru reducerea riscurilor la care sunt expusi copiii online. Platformele vor folosi sisteme de estimare a varstei, inclusiv analiza activitatii online, selfie-uri sau documente de identitate.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare