![]() |
Autostrada Moldovei face un pas important înainte. Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat că marți, de la ora 11.00, va fi deschis traficul pe tronsonul Focșani Nord – Adjud Nord, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri.
22.12.2025, 13:37 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Asteptarea a luat sfarsit! Maine, la ora 11.00, se va circula pe segmentul de autostrada dintre Focsani Nord si Adjud Nord", a transmis seful CNAIR. Tronsonul face parte din Autostrada Moldovei si reprezinta un lot si jumatate din autostrada Focsani - Bacau. Odata cu deschiderea acestui sector, lungimea totala a Autostrazii Moldovei data in trafic va ajunge la aproape 200 de kilometri, mai exact 196 km, intre Ploiesti (Dumbrava) si Adjud Nord. Prin conexiunea cu A3, soferii vor putea ajunge pana la Bucuresti, pe un traseu de aproximativ 240 de kilometri de autostrada. Cristian Pistol a subliniat importanta investitiei pentru regiune, afirmand ca "economia Moldovei are acum o noua perspectiva". Potrivit acestuia, restul de aproximativ 125 de kilometri pana la Pascani ar urma sa fie finalizati anul viitor, cel mai probabil in trei etape. Deschiderea noului tronson este asteptata sa reduca semnificativ timpii de deplasare si sa stimuleze dezvoltarea economica a zonei Moldovei. Lucrarile la Autostrada A7 au inceput in primavara anului 2022, iar in putin peste doi ani si jumatate a fost finalizat tronsonul Buzau - Adjud. In prezent, lucrarile spre Bacau si Pascani se afla intr-un stadiu avansat, cu termen de finalizare stabilit pentru sfarsitul anului 2026. Autostrada Moldovei este finantata prin PNRR. Lucrarea trebuie sa fie finalizata pana in august 2026.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.