![]() |
02.01.2026, 19:42 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
O prima avalansa a lovit sud-vestul vaii alpine Maira, langa granita cu Franta, in regiunea italiana Piemont, ucigand o persoana si ranind alte doua, a declarat Alpine Rescue. Una dintre aceste persoane se afla in stare critica. Echipele de salvare au pornit pe jos de la altitudini mai mici, dupa ce vanturile puternice au impiedicat echipajele elicopterelor sa ajunga la fata locului, a declarat organizatia intr-un comunicat, anunta Reuters. O a doua avalansa s-a produs in apropiere de Pragelato, o destinatie populara pentru schi, situata la aproximativ 60 km vest de Torino. O femeie prinsa in avalansa a reusit sa se elibereze, dar nu s-a putut misca din cauza ranilor. Echipele de salvare au incercat sa o evacueze, dar elicopterele au fost din nou limitate de conditiile meteorologice nefavorabile. Autoritatile au declarat ca monitorizeaza rapoartele privind o a treia avalansa in Piemont, dar detaliile nu au fost disponibile imediat. Separat, in regiunea Veneto din nord-estul Italiei, o avalansa pe versantul Vajo Gabene din Micii Dolomiti a ucis un schior alpinist in varsta de 50 de ani, a declarat agentia de stiri italiana ANSA. Echipele de salvare au ajuns la el cu elicopterul, dar nu au reusit sa-l salveze. O combinatie de ninsori abundente si vanturi puternice a crescut riscul de avalanse in Alpi in ultimele zile, determinand avertismente pentru schiori si drumeti. Autoritatile locale au indemnat la prudenta si au sfatuit sa nu se faca excursii in afara partiei, deoarece conditiile raman instabile.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.