Fostul comisar european pentru Justiție, Didier Reynders, care era investigat din decembrie 2024 pentru presupusă spălare de bani, a fost oficial acuzat de acest delict și de „altul sau altele” neprecizate, potrivit publicațiilor belgiene Le Soir, Le Vif, De Standaard și a platformei de investigații Follow The Money, care au dezvăluit informația marți, scrie EFE
05.11.2025, 12:07 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Ancheta este deschisa din 2023 la Parchetul din Bruxelles. Totul s-a precipitat dupa perchezitiile efectuate in doua dintre resedintele politicianului: locuinta principala din orasul Uccle si o a doua casa situata in Vissoul, in regiunea Valonia. Acesta a fost interogat timp de mai multe ore de politie, insa fara a fi retinut. Pana acum, nu fusese inculpat oficial. Aceasta inculpare nu anuleaza prezumtia de nevinovatie, dar inseamna ca judecatorul de instructie considera ca exista suficiente probe care indica vinovatia sa. Operatiunea a avut loc in momentul in care liberalul nu mai detinea functii europene, deoarece Parchetul a dorit sa astepte pana la expirarea imunitatilor de comisar european. Daca ar fi dorit sa efectueze perchezitiile mai devreme, ar fi trebuit sa notifice Colegiul Comisarilor condus de Ursula von der Leyen, ceea ce l-ar fi informat pe suspect. Reynders intentiona sa obtina un nou mandat de comisar european din partea Belgiei, insa in timpul negocierilor partidul sau a preferat-o pe actuala comisara pentru Pregatire si Gestionarea Crizelor si Egalitate, Hadja Lahbib, fapt care i-a provocat vizibil nemultumirea fata de presa. Parchetul din Bruxelles suspecteaza ca Reynders a spalat bani timp de mai multi ani prin intermediul Loteriei Nationale, pe care a condus-o intre 2007 si 2011, inainte de a deveni ministru al Economiei al Belgiei. Sistemul ar fi functionat astfel: el ar fi cumparat vouchere electronice cu valori intre 1 si 100 de euro, care puteau fi transferate intr-un cont al institutiei, pentru a participa apoi la jocuri de loterie cu numerar, iar castigurile astfel obtinute si "curatate" ar fi fost transferate in contul sau personal. ING, investigata de Parchetul Belgian In luna august a iesit la iveala ca Parchetul belgian a deschis o ancheta impotriva bancii ING din Belgia, pentru posibil trafic de influenta, in legatura cu acelasi dosar de presupusa spalare de bani, scrie La Vanguardia. Potrivit ziarului belgian "Le Soir", Parchetul investigheaza daca oficialii bancii l-au protejat pe politician dupa ce Banca Nationala a Belgiei, care a deschis o inspectie a entitatii in legatura cu cazul Reynders, a constatat ca au avut nevoie de mult timp pentru a raporta anumite miscari suspecte. Parchetul a confirmat ancheta si a precizat ca aceasta a fost deschisa in luna mai, desi nu a oferit detalii suplimentare despre ancheta, care constituia in acel moment un dosar separat de cel care investiga daca Reynders a comis intr-adevar o infractiune de spalare de bani. Fostul comisar european pentru justitie a depus aproape 700.000 de euro in numerar in contul sau bancar ING intre 2008 si 2018. Cand a fost intrebat de banca despre aceste depuneri, el a sustinut ca banii provin din vanzarea de opere de arta, o afirmatie pe care a sustinut-o si in fata Parchetului. De la mijlocul anului 2018, el si sotia sa au cheltuit o suma mare de bani (aproximativ 200.000 de euro) pe bilete de loterie si si-au depus castigurile in cont. Insa ING a raportat miscari suspecte autoritatilor de combatere a spalarii banilor abia in 2023, cand ancheta judiciara privind fostul ministru incepuse deja in urma unei plangeri din partea Loteriei Nationale Belgiene. Aceasta intarziere este cea care a determinat ancheta Parchetului, in cadrul careia Oficiul Central pentru Combaterea Coruptiei a interogat aproximativ cincisprezece persoane responsabile de entitate incepand din iulie si i-a citat ca suspecti pe actualul si fostul director general al ING in Belgia, Peter Adams si Erik van den Heyden.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.