Politic-Social

Intr-un episod din "The Sopranos", un gangster ii spune lui Tony, din familia care da titlul serialului, ca vrea sa se retraga. "Ce esti, jucator de hochei?", ii raspunde Tony, iritat. Cei care nu sunt nici fictionali, nici infractori si care se gandesc sa isi incheie viata profesionala nu trebuie sa se teama de degete rupte sau de alte vatamari corporale. Dar tot trebuie sa se confrunte cu pierderi reale: de venituri, de sens sau, poate cel mai dureros, de relevanta, scrie The Economist. Unii refuza pur si simplu sa se opreasca. Giorgio Armani nu renunta la functia de director general al casei sale de moda nici la 89 de ani. Faptul ca este unul dintre cei mai bogati oameni din Italia nu i-a slabit deloc dorinta de a munci. Charlie Munger a lucrat pentru Berkshire Hathaway pana a murit, la 99 de ani. Warren Buffett continua sa fie activ si la 93 de ani. Astfel de exemple sunt exceptionale, dar nu izolate. Un sondaj realizat anul acesta arata ca aproape unul din trei americani spune ca s-ar putea sa nu se pensioneze niciodata. Cei mai multi invoca motive financiare, in special costul vietii si inflatia care erodeaza veniturile din pensii. Dar ce se intampla daca ai de ales? Daca iti permiti sa te retragi, este intr-adevar cea mai buna decizie? De la traseul previzibil la televizor, sofa si paturica Ani la rand, traseul profesional a fost previzibil. Avansai, castigai mai bine, acumulai statut. Apoi urma pensionarea, o petrecere, poate un cadou simbolic, iar a doua zi totul se oprea. Disparitia brusca a sedintelor, obiectivelor si ritmului zilnic era compensata cu activitati linistite: jocuri de societate, nepoti, televizor si paturica. Chiar daca stimularea intelectuala ajuta la prevenirea depresiei si a declinului cognitiv, multi profesionisti, mai ales din tehnologie, se retrag devreme pentru a face loc generatiei tinere. Accepta ca este greu sa ramana competitivi intr-un domeniu care se schimba rapid. Totusi, pensionarea inseamna si iesirea din prim-plan. Ai timp din abundenta, dar nu mai esti parte din joc. Realitatea actuala este diferita. Oamenii traiesc mai mult, iar anii de dupa pensionare sunt mai numerosi. Asta nu inseamna automat plictiseala sau lipsa de sens. Dupa zeci de ani intr-o cariera solicitanta, poti descoperi pasiuni noi sau activitati care dau satisfactie. Poti lucra ocazional in domenii umanitare, poti preda, poti oferi mentorat sau sprijin comunitatii. Stima de sine si sentimentul de utilitate nu dispar odata cu functia din cartea de vizita. Nu e obligatoriu sa te inchizi in casa dupa pensionare Intrebarea ramane daca ceva poate inlocui cu adevarat structura si energia vietii profesionale. Poti avea un program plin de activitati culturale, sport si hobby-uri. Pentru multi este suficient. Pentru cei extrem de motivati, insa, aceste ocupatii pot parea lipsite de miza. Exista o satisfactie profunda in a fi util. Chiar si doze mici de presiune, responsabilitate si implicare pot avea un efect revigorant. Armani spune de fiecare data ca nu vrea sa se retraga. Este energizat de implicarea zilnica in afacere, de deciziile pe care le ia si de faptul ca ramane conectat la realitate. Pensionarea nu mai este, pentru toata lumea, finalul firesc al carierei. Pentru unii, poate fi inceputul unei etape mai libere. Pentru altii, insa, renuntarea completa la munca inseamna pierderea sensului, a utilitatii si a legaturii cu lumea activa.