Cultura si divertisment

"Vreau sa precizez ca pe mine ma cheama Victor Rebengiuc, si nu Rebenciuc, cum de multe ori sunt apelat", a inceput discursul marele actor al scenei romanesti., joi, cand a primit Premiul Romania Europeana 2025. De aici vine si un lucru pe care il va lasa ferm scris in testament, fara a avea legatura cu averea stransa de el. Numele sa ramana pe generice "In testamentul meu o sa trec ca refuz ca numele meu sa fie acordat unei strazi, pentru ca ar produce mari incurcaturi locuitorilor acelor strazi, daca adresa ar veni pe numele Rebenciuc si n-ar sti posta unde sa o distribuie. Si m-ar injura tot timpul. Ce dracu nume a avut, ala, ma?", spune, amuzat, Victor Rebengiuc. Legat de numele sau, mare actor si-a amintit si cum a fost incurcat cu un alt mare actor, Sergiu Nicolaescu. "Filmam acum vreo trec ca vreo zeci ani cu Pintilie, undeva in Militari, un film care se numea Miki Ardelean, colonel de artilerie si aveam de filmat intr-un bloc. Stateam la intrarea unei bloc, imbracat in costum de ofiter, in papuci, fara pantofi... in papuci si asteptam comanda la care eu sa ies din bloc si sa traversez strada, sa intru in blocul de vizavi. In momentul ala intra o doamna, care probabil ca locuia in blocul ala, cu un catel, fusese cu catelul la plimbare, mi-inchipuiam eu, ma vede, vazuse ca se pregateste o filmare acolo si-a dat seama ca erau fel de fel de reflectoare si alte chestii, nu stia ce anume se intampla, ma vede pe mine si zice Zic nu, Victor. ", isi aminteste actorul amuzat. El a reiterat ca nu ar vrea ca numele sau sa fie dat niic unei statii de troleibuz sau de tramvai, considerand ca nu este nevoie si mai fie pomenit numele, pentru ca el exista pe genericile filmelor in care a jucat, in materialele critice sau legate de istoria teatrului care vor aparea. De la copil simplu, la actor Victor Rebengiuc si-a amintit si cum a intrat in profesie, "aproape fara sa vreau, luat asa... de de viata". El provenea dintr-o famiie simpla, a carei singura grija era sa aiba ce sa le puna copiilor pe masa inainte de a pleca la scoala, dar asculta teatru la radio si cunostea actorii dupa voce. "In liceu, unul dintre colegi (...) spune ca se pune o piesa. (...) Era o piesa care se numea "Ce i s-a intamplat Gherghinei" la teatru, acolo. Si mi-a spus . . Ce o sa fie? O sa invat un text. Ce spun? Am facut-o, s-a jucat, juca un rol la chiaburi acolo, pentru ca era un rol negativ, pentru ca chiaburii ce faceau? Ei impreuna cu doftoroii satelor obligau oamenii sa vina la doftoroiul satului si nu la medicul pe care partidul il trimisese in marea lui marinimie la sate ca sa ingrijeasca oamenii si sa-i scoata din mana doftoroilor care ii tratau cu fel de fel de ierburi. Am jucat cateva ori. De cate ori s-a jucat si s-a terminat. Si peste catva timp a venit un alt coleg de clasa de-al meu, care era intr-un ateneu popular, in Capitala, undeva pe Vitan, si mi-a spus,