15.05.2024, 22:43 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
Uniunea Europeana a decis, recent, termenul limita pana la care angajatorii vor fi obligati sa publice salariile pentru toate pozitiile pe care le scot in piata pentru angajare. Astfel, pana la mijlocul anului 2026, toate grilele salariale ar trebui sa fie publice. In plus, angajatii vor avea posibilitatea sa obtina informatii despre veniturile colegilor lor.
In acest context, de la inceputul anului si pana acum, dintr-un total de peste 110.000 de joburi noi, postate pe eJobs.ro, 37.000 de joburi aveau si salariul mentionat in anuntul de angajare. 83% dintre acestea au fost postate de angajatorii din Romania, 13,2% de cei din afara tarii, iar 3,9% apartin joburilor remote.
"La nivel european, masura are ca scop principal reducerea discrepantelor salariale dintre femei si barbati. Romania nu este o tara in care aceste discrepante sa se resimta foarte pronuntat, insa avem, pe de alta parte o lipsa de incredere a candidatilor in transparenta companiilor atunci cand deschid un proces de recrutare si, de multe ori, considera ca nepublicarea salariului in anuntul de angajare vine din dorinta angajatorilor de a trage in jos piata salariilor. Tocmai de aceea, atunci cand vad joburi care au salariul afisat, sunt mai tentati sa aplice decat in cazul anunturilor care nu au nicio specificatie concreta despre grila salariala", spune Ana Calugaru, Head of Communications in cadrul eJobs.ro, cea mai mare platforma de recrutare online din Romania.
In momentul de fata, aproape 8.000 de joburi postate pe eJobs.ro au salariul afisat. Numarul reprezinta aproximativ 30% din totalul de joburi disponibile. Pana acum, domeniile care au manifestat cea mai mare deschidere din acest punct de vedere au fost retail, servicii, turism, transport / logistica, industria alimentara si constructii. Mai exact, domeniile care nu doar ca au cele mai mari volume de angajari, dar care se si confrunta cu o rata ridicata a fluctuatiei de personal, astfel incat nevoia de a gasi candidati care sa ocupe pozitiile ramase vacante este imediata.
Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, pentru aceste domenii, mediile salariale nete la nivel national variaza intre 3.700 si 5.000 de lei, astfel: angajatii din turism castiga in medie, 3.700 de lei pe luna, cei industria alimentara 3.800 de lei, in timp ce in retail media neta la nivel national este de 4.000 de lei. 4.300 de lei este salariul mediu net pentru angajatii din servicii, 4.400 pentru cei din transport / logistica, 4.000 pentru transport / distributie si 5.000 de lei pentru constructii.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.