×

Accesează
contul existent

Economic

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „În eforturile de căutare a unor alternative sigure la gazul...

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „În eforturile de căutare a unor alternative sigure la gazul rusesc, resursele României reprezintă un atu, nu doar la nivel național, ci și regional”

29.10.2025, 13:51 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Christina Verchere a detaliat in interviul pentru Mediafax contextul care a determinat rezultatele financiare mai slabe ale companiei in primele 9 luni fata de anul trecut, decizia de a acorda un dividend special actionarilor, dar si stadiu investitiilor, cu precadere Neptun Deep, cel mai mare proiect de gaze naturale din Uniunea Europeana - cu fotografii in exclusivitate de pe "santierul" platformei de productie din largul Marii Negre - realizat alaturi de Romgaz care va transforma Romania intr-unul dintre cei mai mari producari de gaze naturale de pe continent. Presedinta Directoratului a comentat, la intrebarea Mediafax, si decizia partenerilor de la Romgaz de a ataca la CJUE regulamentul "Net Zero Industry Act", dar a impartasit si ce inseamna sa conduca o companie de nivelul OV Petrom in Romania. Reporter: OMV Petrom a raportat rezultate mai slabe pentru primele noua luni ale anului 2025 comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Care au fost principalii factori care au stat la baza acestei scaderi - a fost vorba mai mult despre conditiile de piata sau despre factori interni? Christina Verchere: Performanta noastra a fost buna, datorita modelului nostru integrat de afaceri, intr-un context de piata diferit fata de aceeasi perioada a anului trecut. In principal, am avut preturi mai mici la titei, insa o marja de rafinare mai buna. Totodata, segmentul de gaze si electricitate a revenit pe pozitiv, odata cu de-reglementarea pietei de electricitate, dupa trei trimestre cu rezultate negative. Aceste dinamici au contribuit la o scadere cu 20% a rezultatului nostru operational excluzand elementele speciale, la 3,8 miliarde de lei. Avand modelul nostru de afaceri integrat ca o protectie naturala - echilibrand expunerea intre piete si asigurand rezilienta - am reusit sa mentinem un ritm sustinut al investitiilor, chiar si in conditii dificile. In primele 9 luni ale anului, investitiile noastre organice au atins 5 miliarde de lei, in crestere cu 28% fata de perioada similara din 2024 - crestere datorata in mare parte investitiilor mai mari pentru proiectul Neptun Deep. Reporter: Neptun Deep ramane cel mai important proiect energetic din Romania din ultimele decenii. Care este stadiul actual al executiei si ce progrese au fost inregistrate in ultimele luni? Christina Verchere: Suntem in grafic atat din punct de vedere al calendarului, cat si al bugetului, cu obiectivul de a avea primele livrari de gaze in 2027. In Romania, pe uscat, am finalizat microtunelul de la Tuzla, iar lucrarile la statia de masurare a gazelor sunt in desfasurare, ambele elemente cheie pentru conectarea la reteaua nationala. In larg, forajul celor zece sonde de productie este in curs. Lucrarile de fabricare a platformei avanseaza in Italia si Indonezia, iar in Europa, in paralel continua constructia navei-suport personalizate. Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din Uniunea Europeana, iar pana acum executia a decurs conform graficului. Reporter: Neptun Deep este adesea in centrul atentiei la marile conferinte internationale din domeniul energiei. Cum este perceput proiectul - si potentialul energetic al Romaniei - de catre partenerii internationali? Christina Verchere: Neptun Deep si regiunea Marii Negre atrag tot mai multa atentie la nivel international - si pe buna dreptate. Romania este una dintre putinele tari din UE care dispune de resurse interne de gaze naturale, iar odata cu intrarea in productie a proiectului Neptun Deep, va deveni unul dintre cei mai mari producatori de gaze din Europa. Observam un interes strategic autentic, deoarece Marea Neagra este pe cale sa devina un punct-cheie in eforturile de diversificare a surselor de energie. In eforturile de cautare a unor alternative sigure la gazul rusesc, resursele Romaniei reprezinta un atu - nu doar la nivel national, ci si regional. Reporter: Ati mentionat ca activitatea de marketing al gazelor este deja in desfasurare. Ne puteti spune ce contracte au fost incheiate pana acum si daca OMV Petrom va acorda prioritate pietei interne fata de exporturi? Christina Verchere: In cazul proiectelor de o asemenea anvergura, este o practica standard ca procesul de marketing sa inceapa inainte de intrarea in productie. Desi, in general, nu putem divulga detalii comerciale din motive de concurenta, exista cateva aspecte care trebuie mentionate in acest context. Prin dezvoltarea proiectului Neptun Deep, Romania va fi intr-o pozitie favorabila, ceea ce ii va permite sa contribuie la securitatea energetica a regiunii cu volume estimate sa depaseasca necesarul intern. In plus, Romania se remarca drept o piata atractiva, datorita proximitatii, avand in vedere costurile suplimentare de transport percepute pentru fiecare tara in tranzitul gazelor. Furnizarea gazelor pe plan intern contribuie nu doar la consolidarea securitatii energetice, ci are si o logica economica: costurile de tranzit prin mai multe tari. In ceea ce priveste contractele deja semnate, pot confirma acordurile cu Uniper - Germania si Energocom - Moldova. Este important de mentionat ca aceste volume sunt marginale in raport cu productia. Proiectul Neptun Deep este estimat sa genereze 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe durata sa de viata, productia fiind impartita in mod egal intre OMV Petrom si Romgaz. Reporter: Romgaz a contestat in instanta obligatia impusa de UE privind stocarea carbonului (nZIA), invocand lipsa de proportionalitate si dificultati de implementare. Care este pozitia OMV Petrom fata de aceasta obligatie? Ce investitii sunt necesare pentru a respecta alocarea actuala si aveti in plan proiecte de captare si stocare a carbonului (CCS)? Christina Verchere: Captarea si stocarea carbonului este o tehnologie necesara pentru decarbonizarea sectoarelor greu de electrificat, precum industria cimentului sau a otelului. Totusi, obiectivele si termenele trebuie sa fie realiste, din punct de vedere tehnic, economic si logistic. Astfel de proiecte necesita o coordonare stransa intre mai multe parti: cei care genereaza emisiile, operatori de transport, dezvoltatori de capacitati de stocare si autoritati. Entitatilor obligate din Romania li s-a alocat 20% din tinta UE, desi tara reprezinta doar 3% din emisiile sectorului de manufactura. Pe scurt, cotele impuse de legislatia primara si secundara nZIA sunt dificil de atins din perspectiva tehnica si economica in intervalul dat. In timp ce lucram impreuna cu partile interesate pentru a face proiectele CCS viabile din punct de vedere comercial, dezvoltarea acestor proiecte necesita investitii mari, un cadru de reglementare adecvat si acceptare publica. OMV Petrom analizeaza oportunitati in zona de stocare a carbonului, insa ritmul in care astfel de proiecte pot fi dezvoltate depinde de ecosistemul mai larg si de mecanismele de sprijin disponibile. Este o piesa importanta in tranzitia energetica, dar trebuie construita pe baze solide. Reporter: Cat investeste OMV Petrom in acest an si care sunt planurile de investitii pentru anii urmatori? Cum sunt alocate aceste fonduri intre proiectele traditionale - precum Neptun Deep - si cele dedicate tranzitiei energetice, cum ar fi regenerabilele, biocombustibilii sau solutiile de decarbonizare?" Christina Verchere: Ne propunem sa investim aproximativ 8,2 miliarde de lei in acest an, un nivel record in istoria companiei. Aceste investitii sustin atat operatiunile curente, cat si proiecte strategice precum Neptun Deep si initiativele noastre pentru reducerea emisiilor de carbon. Potrivit strategiei noastre pentru 2030, din investitiile de 11 miliarde de euro, aproximativ 65% vor sustine cresterea pe gaze naturale - inclusiv Neptun Deep si energia traditionala, contribuind astfel la securitatea energetica a Romaniei si a regiunii. Restul de 35% este alocat catre proiecte care vin in sprijinul tranzitiei energetice, inclusiv productia de energie regenerabila, de combustibili sustenabili - prin constructia unei noi unitati SAF/HVO la Petrobrazi si solutii de e-mobilitate. Gazul natural va ramane un pilon principal pentru sistemului energetic din Romania, in timp ce ne pregatim pentru viitorul energiei. Aceasta abordare echilibrata ne permite sa asiguram atat securitatea aprovizionarii, cat si progresul catre obiectivul de emisii de reducere a emisiilor. Reporter: La inceputul anului, am perceput o anumita retinere in privinta acordarii unui dividend special, mai ales in contextul incertitudinilor legate de noile reglementari fiscale. Ce a stat, in cele din urma, la baza deciziei de a distribui acest dividend? Christina Verchere: La OMV Petrom, ne mentinem angajamentul de a ramane o companie atractiva pentru investitori, care mentine un echilibru intre distribuirea valorii create si continuarea proiectelor majore de investitii. Politica noastra de dividend este clara: ne propunem sa distribuim anual intre 40% si 70% din fluxul de numerar operational, sub forma de dividende de baza si dividende speciale. La inceputul anului, am optat sa avem o mai buna claritate in ce priveste modificarile fiscale, dezvoltarea proiectelor de investitii si preturile pe pietele internationale. Odata ce perspectivele au fost mai clare si am analizat progresul proiectelor strategice, am decis acordarea unui dividend special, al patrulea consecutiv, in linie cu calendarul anuntat anterior. Consideram ca aceasta reprezinta o gestionare financiara responsabila intr-un context marcat de schimbari. Aceasta alegere reflecta angajamentul nostru pentru o alocare riguroasa a capitalului, pentru crearea de valoare pe termen lung si pentru consolidarea rolului nostru ca jucator important pe piata de capital din Romania. Reporter: Si o intrebare de final: La nivel personal, cum este sa conduceti cea mai mare companie din Romania, mai ales intr-o perioada de transformare profunda pentru sectorul energetic? Christina Verchere: Este un privilegiu si, in acelasi timp, o mare responsabilitate sa fac parte din OMV Petrom. Producem si furnizam energia care alimenteaza milioane de vieti si afaceri, un rol care ne inspira si ne motiveaza prin importanta lui. Dupa 35 de ani de activitate in sectorul energetic, pot spune ca trecem printr-o perioada de transformare profunda. OMV Petrom este mai mult decat o companie energetica: facem parte din structura economica si sociala a Romaniei si suntem aici pentru a ne indeplini rolul - ca unul dintre cei mai mari contribuabili, un investitor strategic si un partener de incredere pentru comunitatile din intreaga tara. In ultimele doua decenii, am investit peste 20 de miliarde de euro si am contribuit cu aproximativ 44 de miliarde de euro la bugetul de stat, prin taxe si dividende. Sunt extrem de mandra sa fac parte din echipa OMV Petrom - o echipa cu expertiza, adaptabilitate si rezilienta. OMV Petrom a demonstrat constant ca stie sa se adapteze si sa evolueze, iar astazi suntem bine pregatiti pentru viitor. Asta ne da incredere ca vom continua sa fim un lider - atat in aceasta tranzitie, cat si dincolo de ea.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare