08.12.2025, 21:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi, a avertizat locuitorii din zonele in care s-au inregistrat cutremure puternice sa ramana in alerta pentru inca o saptamana, potrivit Sky News. Asta deoarece este posibil sa apara noi cutremure. "Va rugam sa acordati o atentie deosebita informatiilor de la Agentia Meteorologica Japoneza si de la administratiile locale", a spus ea intr-un comunicat pe retelele de socializare. De asemenea, locuitorii au fost sfatuiti sa faca pregatiri pentru dezastre si sa plece imediat daca simt un cutremur. Japonia a fost lovita de un cutremur si un tsunami puternice. Seismul a fost inregistrat la ora locala 23:15, la aproximativ 80 km in largul coastei de nord-est a Japoniei si la 50 km sub suprafata marii. Cutremurul a avut o magnitudine de 7,6, conform estimarilor initiale, si a fost urmat de cel putin trei replici puternice. Alerte de tsunami au fost emise pentru trei regiuni in care se afla aproximativ 90.000 de locuitori. Valuri de tip tsunami de mici dimensiuni au lovit comunitatile de coasta intr-un interval de doua ore. Mai multe persoane au fost ranite si exista pagube insemnate. Autoritatile fac bilantul si urmeaza sa prezinte rezultatele.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.