×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Diana Buzoianu, declarații după controlul la Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării: „Practic,...

Diana Buzoianu, declarații după controlul la Administraţia Rezervaţiei Delta Dunării: „Practic, suntem într-o situaţie la marginea dezastrului” / „O parte dintre proiecte au fost sabotate” / Raportul, trimis la ANI și DNA

18.04.2026, 10:29 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat sambata concluziile controlului efectuat de Corpul de Control la Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, in cadrul unei conferinte de presa, unde a avertizat ca situatia din zona este extrem de grava. Diana Buzoianu a declarat ca raportul va fi trimis Agentiei Nationale de Integritate, intrucat exista semne de conflict de interese, dar si catre DNA. "Practic, suntem intr-o situatie la marginea dezastrului", a declarat Diana Buzoianu la inceputul conferintei de presa. Ministra Mediului a explicat ca "instrumente legitime" care ar fi trebuit sa asigure ordine si respectarea legii au fost deturnate si folosite in alte scopuri, inclusiv pentru exercitarea de presiuni si pentru avantaje ale unor grupuri de interese. De asemenea, Diana Buzoianu a declarat ca mai multe fonduri europene au fost pierdute sau proiecte importante au fost blocate ori afectate. "Fondurile europene au fost pierdute, sau, mai concret spus, o parte dintre proiecte au fost chiar sabotate", afirma ministra Mediului. "Unul dintre lucrurile care au fost mentionate si ocupa o mare parte din raportul Corpului de Control reprezinta reorganizarea care a fost facuta in administratia rezervatiei Deltei Dunarii. In 2024 s-a creat aceasta reorganizare in care domnul guvernator Bulete a reorganizat toata structura Deltei Dunarii. Si s-a creat o directie mamut in care sunt puse de la directii de control pana la directii de avizare, pana la directii de regulament. Deci toate tipurile de activitati pe care le-ar putea face Delta Dunarii se regasesc in aceasta directie mamut. Aceasta directie mamut ocupa in momentul de fata undeva la aproximativ 50-60% din personalul din Delta Dunarii. Cine conduce aceasta directie mamut, astazi, pe hartie, pe organigrama? Domnul Bulete.", a declarat Buzoianu. Pentru context, vineri, premierul Ilie Bolojan a decis, la propunerea ministrului Mediului, schimbarea din functie a guvernatorului Administratiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii" (ARBDD). Bogdan-Ioachim Bulete a fost eliberat din functie, iar in locul sau a fost numit Florin Staneata, director al APIA Tulcea. Deciziile au fost publicate vineri in Monitorul Oficial. O "decizie pentru revocarea domnului Bogdan-Ioachim Bulete din functia de guvernator, cu rang de subsecretar de stat, al Administratiei Rezervatiei Biosferei "Delta Dunarii"" a fost semnata de premierul Ilie Bolojan, la propunerea ministrului Mediului. Bogdan-Ioachim Bulete a fost numit in functie la data de 28 noiembrie 2023. Florin Staneata a ocupat pana acum functia de director executiv al APIA Tulcea. In cadrul conferintei de presa de sambata, Buzoianu a mai facut o serie de declaratii referitor la functiile detinute de Bogdan Bulete in cadrul administratiei rezervatiei Deltei Dunarii. "Cat timp domnul Bulete era guvernatorul Delta Dunarii, era de asemenea si director cu functia suspendata intr-o directie micuta din rezervatia Delta Dunarii. Domnul guvernator Bulete a venit si a propus sa se creeze aceasta directie mamut. Dupa ce a propus infiintarea acestei directii mamut, domnul guvernator Bulete ii trimite o notificare domnului director Bulete in care ii spune ca i se va vacanta postul de director. Apoi, tot domnul guvernator Bulete ii spune directorului Bulete ca poate sa decida sa fie director pe noua directie mamut. Cateva zile mai tarziu, domnul director Bulete il anunta pe domnul guvernator Bulete ca este de acord sa fie director pe directia mamut.", a precizat ministra. Intrebata, in contextul schimbarii lui Bogdan Bulete din functie, la propunerea ministrei Mediului, daca acesta va continua sa detina functia de director, Diana Buzoianu a venit cu explicatii. "Noi am aflat de cateva zile de aceasta situatie in urma raportului primit. Va garantez ca eu voi face tot posibilul sa atac toate deciziile care au fost luate in conflict de interese. Si oricum mandatul noului guvernator este sa urgenteze o reorganizare, ceea ce inseamna ca, sigur, astazi domnul Bulete este director in directia mamut. Dar eu nu cred ca acest lucru va putea sa ramana asa in perioada imediat urmatoare", a precizat ministra.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare