![]() |
23.01.2026, 12:09 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Politistii si procurorii DIICOT au facut trei perchezitii domiciliare in Bucuresti si Ramnicu Valcea, intr-o cauza penala initiata in baza unei cereri de asistenta judiciara internationala, transmisa de autoritatile din Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord. Cercetarile facute in Marea Britanie au vizat existenta si functionarea unei pagini de internet suspectata ca ar facilita contractarea de asasini. In acest caz se fac cercetari pentru constituirea unui grup infractional organizat, instigare la omor calificat, tentativa la omor calificat, instigare la vatamare corporala, tentativa la vatamare corporala si spalarea banilor. Plata pentru servicii ar fi fost realizata exclusiv in criptomonede, prin intermediul unui sistem de tip escrow, creat si administrat direct pe site, cu scopul de a oferi anonimat si de a ingreuna identificarea fluxurilor financiare. In urma perchezitiilor facute, au fost ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor, criptomonede in valoare de aproximativ 650.000 de dolari, precum si 292.890 de lei si 48.600 de euro. De asemenea, doua persoane cercetate, cetateni romani, au fost audiate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.