|
28.02.2026, 04:12 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cifrele indica o diferenta clara intre persoanele nascute in strainatate si cele nascute in tara in privinta experientelor de discriminare. Concret, aproximativ 10,5% dintre persoanele nascute in strainatate si care traiesc in Romania spun ca, in ultimul an, s-au simtit tratate incorect in locuri precum cafenele, magazine sau baze sportive. Prin comparatie, la nivelul Uniunii Europene procentul este de 7,8%. Raport de trei la unu In cazul persoanelor nascute in Romania, procentul este de aproximativ 3,5%, apropiat de media europeana de 2,8%. Cu alte cuvinte, in Romania, cei veniti din alte tari declara astfel de experiente de aproape trei ori mai des decat cei nascuti aici. Eurostat precizeaza ca este vorba despre "discriminare perceputa", adica experiente declarate de respondenti in sondaje. Institutia explica faptul ca "perceptiile subiective ale discriminarii pot fi influentate de diversi factori, precum nivelul de constientizare, asteptarile, contextul juridic sau gradul de acceptare sociala", ceea ce inseamna ca datele reflecta modul in care oamenii se simt tratati, nu neaparat cazuri juridice dovedite. In cazul indicatorului privind discriminarea perceputa, datele provin din anchete sociale europene, de tip sondaj, unde respondentii sunt intrebati daca, in ultimele 12 luni, s-au simtit discriminati in anumite situatii. Locuinta, cea mai mare problema La nivel european, cea mai mare problema este semnalata in cazul accesului la locuinta: 12,5% dintre persoanele nascute in strainatate spun ca s-au simtit discriminate cand au cautat o casa, fata de doar 4,3% dintre persoanele nascute in tara de resedinta. In relatia cu serviciile publice, diferenta este de asemenea vizibila: 9,7% vs 4,5%. Extremele Europei Daca ne uitam la clasament, Romania nu este nici in frunte, nici la coada. Cele mai mari procente ale persoanelor nascute in strainatate care spun ca s-au simtit ratate incorect in spatii publice se inregistreaza in Tarile de Jos (16,2%), Austria (13,9%), Danemarca (13,1%) si Finlanda (13,1%). La polul opus, diferentele dintre cei nascuti in strainatate si cei nascuti in tara sunt aproape inexistente in Croatia (0,8% fata de 0,7%) si Estonia (6,7% fata de 6,4%). Romania vs. vecinii Privind la tarile din jur, diferentele devin si mai clare. In Ungaria, doar aproximativ 2% dintre persoanele nascute in strainatate spun ca s-au simtit tratate incorect in spatiile publice. In Grecia procentul este de 3,2%, iar in Italia de 3,6% - mult sub nivelul raportat in Romania. Tara noastra este mai apropiata de Bulgaria, unde procentul celor care spun ca au avut astfel de experiente ajunge la aproximativ 8-9%. Dincolo de cifre, raportul Eurostat constata ca in majoritatea statelor europene, oamenii nascuti intr-o alta tara spun mai des ca s-au simtit tratati incorect in spatiul public. Situandu-se peste media europeana la acest capitol, Romania nu face exceptie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.