×

Accesează
contul existent

Externe

Familiile cer dovezi de viață, în timp ce Venezuela eliberează doar câteva zeci de prizonieri...

Familiile cer dovezi de viață, în timp ce Venezuela eliberează doar câteva zeci de prizonieri politici

13.01.2026, 08:59 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Potrivit organizatiei pentru drepturile omului Foro Penal, din peste 800 de persoane considerate detinuti politici sau arestati arbitrar, doar 49 fusesera eliberati pana luni dupa-amiaza. In contrast, autoritatile venezuelene afirma ca cifra ar fi de 116, insa nu au publicat o lista oficiala cu numele celor eliberati sau cu locurile din care au fost scosi. Procesul de eliberare a inceput joi, vizand inclusiv cativa detinuti cunoscuti, la solicitarea Statelor Unite, la scurt timp dupa retinerea presedintelui Nicolas Maduro de catre fortele americane, mai scrie CNN. ONU: "Sub obligatiile internationale" Misiunea ONU de monitorizare a situatiei din Venezuela a salutat aceste eliberari. Totusi, a subliniat ca ele raman "mult sub nivelul obligatiilor internationale" asumate de stat. Organismul international a cerut punerea in libertate imediata si fara conditii a tuturor celor detinuti arbitrar. De asemenea a evidentiat impactul emotional sever asupra familiilor. ONU a solicitat, de asemenea, ca rudele sa primeasca informatii clare si prompte despre situatia, locul de detentie si statutul juridic al celor inchisi. In solicitare s-a mai cerut si acces regulat la acestia. De mai multe zile, rudele prizonierilor politici stau in fata centrelor de detentie. Ele aprind lumanari, afiseaza mesaje de protest si se roaga pentru cei disparuti. Multi cer macar dovada ca cei apropiati traiesc - fie prin apeluri video, fotografii recente sau posibilitatea unei vizite. "Daca pentru presedinte s-au cerut dovezi de viata, atunci ce se intampla cu cetatenii obisnuiti? Ce se intampla cu noi?", a declarat Evelis Cano, mama unui detinut. Moartea unui prizonier amplifica ingrijorarea Solicitarile pentru dovezi de viata s-au intensificat dupa confirmarea decesului unui detinut. Edilson Jose Torres Fernandez, ofiter de politie in varsta de 52 de ani, a murit in detentie la o luna dupa ce fusese arestat pentru mesaje critice la adresa guvernului. Organizatiile civice sustin ca acesta ar fi putut fi eliberat si primit ingrijiri medicale, iar moartea lui a devenit un simbol al pericolului cu care se confrunta ceilalti prizonieri. Fara o lista oficiala a celor eliberati, verificarea informatiilor este extrem de dificila. Organizatiile societatii civile incearca sa confirme cazurile individual, in absenta comunicarii clare din partea autoritatilor. Amnesty International atrage atentia ca multe dintre aceste persoane ar putea fi victime ale disparitiilor fortate. Iar tacerea oficiala, prelungeste suferinta familiilor. Detinutii politici din Venezuela: presiune internationala tot mai mare Opozitia venezueleana considera ca eliberarile reprezinta "o batjocura inacceptabila". Lidera opozitiei, Maria Corina Machado, s-a intalnit cu Papa Leon al XIV-lea pentru a solicita sprijin international, urmand ca in curand sa discute si cu presedintele american Donald Trump. Pe masura ce presiunea externa creste, sute de familii continua sa astepte acelasi lucru simplu, dar esential: un semn ca cei dragi sunt in viata.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare