![]() |
04.07.2025, 13:02 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Barcile-taxi" navigheaza de-a lungul plajelor intinse din Franta pentru a lua migranti care vor sa ajunga in Marea Britanie. Politisti francezi urmaresc astfel de transporturi, insa de cele mai multe ori nu reusesc sa ajunga la timp. Numai in aceasta saptamana 70 de persoane au fost transportate cu o barca cu motor, contribuind la numarul record de migranti care au traversat Canalul Manecii in acest an. Oponentii de dreapta ai prim-ministrului britanic Keir Starmer au profitat de aceste date, amintindu-i ca s-a angajat sa "distruga" bandele de traficanti, potrivit Reuters. Planul ar putea face mai mult rau decat bine Franta si Marea Britanie spera sa dezvaluie masuri la summitul de saptamana viitoare care, potrivit unor informatii, vor permite politiei franceze sa intercepteze astfel de "barci-taxi" - un fenomen nou - pana la 300 de metri de tarm, si nu doar in cazul in care vietile sunt in pericol, asa cum se intampla in prezent. Politia, activistii si migrantii intervievati de Reuters s-au aratat sceptici cu privire la eficacitatea unui astfel de plan. "Nu vad cum ar putea fi pus in aplicare", a declarat Julien Soir, reprezentant al sindicatului politistilor din orasul Lille, din nordul tarii. "Este pur si simplu imposibil sa-l punem in practica". El a afirmat ca politia este deja suprasolicitata, acoperind 180 km de coasta, si ca nu dispune de echipamentul si pregatirea necesare pentru operatiuni maritime. Politia se teme, de asemenea, de inec daca cade in apa cu echipament greu sau de raspunderea legala personala daca migrantii mor sau sunt raniti in timpul unei interventii. Angele Vettorello, coordonator la organizatia caritabila Utopia 56 din Calais, a spus ca numarul migrantilor este in crestere, in ciuda faptului ca politia franceza patruleaza mai intens pe plaje, inclusiv cu drone sponsorizate de Marea Britanie. Ea a spus ca masurile propuse nu ar face decat sa sporeasca pericolul traversarii. Anul trecut, 73 de migranti au murit navigand pe una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume. Daca ar fi puse in aplicare, acestea "ar duce la si mai multe decese... si mai multa suferinta", a spus ea. Ascensiunea dreptei Afluxul de migranti a ajutat partidul Reform UK al lui Nigel Farage sa depaseasca Partidul Laburist al lui Starmer in sondaje. Farage, un populist de dreapta si un sustinator de lunga durata al unei politici dure in materie de imigratie, a propus utilizarea marinei militare pentru a intercepta navele cu migranti si a le duce inapoi in Franta. Avocatii spun ca acest lucru ar putea fi facut numai daca Franta ar fi de acord. Pana in prezent, in acest an, aproape 20.000 de solicitanti de azil au sosit in Marea Britanie cu barci mici, ceea ce reprezinta o crestere de 50% fata de aceeasi perioada din 2024. Autoritatile franceze si britanice atribuie aceasta crestere vremii neobisnuit de bune. Peter Walsh, de la Observatorul Migratiei al Universitatii Oxford, a declarat ca interceptarea maritima ar putea opri mai multi migranti, dar nu ar afecta tendintele pe termen lung care stau la baza valului de migranti, inclusiv conflictele multiple si atractia Marii Britanii, unde se vorbeste limba engleza. Marea Britanie doreste, de asemenea, sa negocieze un acord de returnare cu Franta, pe care il avea inainte de a parasi Uniunea Europeana. Noua propunere nu va opri valul de migranti Intr-o tabara de migranti murdara de langa Dunkerque, Reuters a vorbit cu mai multi migranti care nu erau la curent cu noua propunere. Acestia au spus ca aceasta nu ii va opri sa incerce sa treaca granita. Israrullah Lodin, in varsta de 26 de ani, a parasit Afganistanul in 2021, dupa ce familia sa a lucrat cu armata americana, ceea ce i-a iritat pe talibani. A esuat de trei ori in incercarea de a traversa, de doua ori a fost oprit de politie si o data barca sa a avut probleme. Lodin visa sa lucreze intr-un depozit de distributie din Marea Britanie. Nimic nu l-ar opri sa ajunga acolo. "Nu ne este frica sa murim", a spus el. "Trebuie sa ajung la destinatie". Nisarahmad Afghan, in varsta de 23 de ani, a fost migrant aproape toata viata sa de adult, parasind regiunea natala Nangarhar in urma cu patru ani. A incercat de doua ori sa treaca granita, dar ambele incercari au fost zadarnicite de politie. "Voi continua sa incerc pana voi reusi", a spus el. "Am trecut prin multe drumuri periculoase. Voi trece si de acesta".
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
04.07.2025, 20:03