×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Guvernul a aprobat peste 2,6 miliarde de lei pentru continuarea proiectelor de apă, canalizare și...

Guvernul a aprobat peste 2,6 miliarde de lei pentru continuarea proiectelor de apă, canalizare și gestionare a deșeurilor din PNRR

18.12.2025, 18:40 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Guvernul Romaniei a aprobat, in sedinta de joi, alocarea a peste 2,6 miliarde de lei pentru continuarea a sute de proiecte de mediu din domeniile apa, canalizare si managementul deseurilor, preluate din Planul National de Redresare si Rezilienta (PNRR). Decizia a fost luata la propunerea Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, prin aprobarea hotararii de guvern privind rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2025 al Fondului pentru Mediu si al Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM). Prin acest act normativ este asigurata finantarea necesara pentru proiectele care au inregistrat un progres fizic de pana la 30% si care nu se mai incadreaza integral in alocarile si jaloanele aferente Componentelor 1 si 3 din PNRR. Astfel, investitiile vor putea continua fara intreruperi, finantarea fiind preluata de Administratia Fondului pentru Mediu. Investitii vitale pentru comunitati Ministra mediului, apelor si padurilor, Diana Buzoianu, a declarat ca bugetul aprobat permite mentinerea in derulare a unor investitii esentiale pentru comunitatile locale. "Bugetul aprobat astazi permite continuarea acestor investitii vitale pentru multe comunitati prin Fondul pentru Mediu. Vorbim despre proiecte care vizeaza dezvoltarea infrastructurii de apa si canalizare, managementul deseurilor, impadurirea terenurilor degradate si programul de stimulare a innoirii parcului auto national. Prin acest demers pot continua zecile de lucrari de pe santierele din tara, stabilizam proiectele locale si protejam investitiile realizate din fonduri europene si nationale", a precizat ministra. Alocari pe componente Din totalul sumei aprobate, 2,3 miliarde de lei vor fi alocate Componentei 1 - Managementul apei, care vizeaza sprijinirea conectarii populatiei cu venituri reduse la retelele de alimentare cu apa si canalizare existente, precum si extinderea acestor sisteme in aglomerari urbane si rurale cu peste 2.000 de locuitori. Pentru Componenta 3 - Managementul deseurilor, care urmareste dezvoltarea, modernizarea si completarea sistemelor de management integrat al deseurilor municipale la nivel judetean si local, a fost alocata suma de 348 de milioane de lei. Continuarea proiectelor din PNRR Masura este sustinuta si de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 72/2025, care stabileste noi reguli pentru continuarea proiectelor de infrastructura finantate prin PNRR, in contextul adaptarii calendarului si al jaloanelor asumate de Romania la nivel european.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare