![]() |
Fosta secretară de stat americană Hillary Clinton acuză actuala administrație de la Washington că ascunde probe esențiale din ancheta privind rețeaua lui Jeffrey Epstein, susținând că scopul ar fi protejarea președintelui Donald Trump.
17.02.2026, 12:09 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Declaratiile au fost facute intr-un interviu acordat BBC. "Scoateti dosarele la lumina. Ei le ascund", a afirmat Hillary Clinton, sustinand ca ea si sotul sau sunt folositi drept "obiect stralucitor" pentru a distrage atentia de la numeroasele mentiuni ale lui Donald Trump in dosarele Epstein. Potrivit acesteia, presedintele apare de peste o suta de ori in documentele anchetei. Numele fostului presedinte Bill Clinton apare, la randul sau, in documentele desecretizate recent. Acesta a sustinut insa ca a intrerupt orice relatie cu Epstein in urma cu aproximativ doua decenii si a negat orice implicare ilegala. Aparitia unui nume in documente nu reprezinta, in sine, o dovada de vinovatie, a subliniat BBC. Casa Alba a respins acuzatiile formulate de Hillary Clinton, afirmand ca administratia Trump a desecretizat un "volum record" de documente si ca a facut "mai mult pentru victime decat au facut vreodata democratii". In acelasi timp, Departamentul de Justitie a precizat ca unele materiale contin afirmatii "false si nefondate", transmise FBI inaintea alegerilor din 2020. Hillary Clinton, audiata public in Congres in cazul Epstein Sub presiunea unei noi legi adoptate de Congres, Departamentul de Justitie a fost obligat sa faca publice milioane de documente legate de anchetele Epstein. Cu toate acestea, mai multi congresmeni, inclusiv republicanul Thomas Massie, considera ca informatiile sunt incomplete si cer acces la notele interne privind deciziile anterioare de neinculpare. In acest context, sotii Clinton au acceptat sa depuna marturie publica in fata Comitetului de Supraveghere al Camerei Reprezentantilor. Hillary Clinton este programata sa se prezinte pe 26 februarie, iar Bill Clinton pe 27 februarie, un moment rar pentru un fost presedinte american in ultimele patru decenii. Ce spune Donald Trump despre acuzatiile din dosarele Epstein Donald Trump a respins acuzatiile, afirmand ca a fost "exonerat complet" si ca nu a avut nicio legatura ilegala cu Epstein. "Au sperat sa gaseasca ceva, dar au gasit exact opusul", a declarat Trump pentru BBC, la bordul avionului Air Force One. El a acuzat, la randul sau, Partidul Democrat ca ar incerca sa deturneze atentia publica.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.